CM 2010. Torres, operat! Adio Mondial?
Pentru Fernando Torres, sezonul 2009-2010 e terminat. Atacantul lui Liverpool a fost diagnosticat cu ruptură de cartilaj la genunchiul drept şi operat duminică noaptea la Barcelona. A fost a doua intervenţie chirurgicală la respectivul genunchi, după aceea din ianuarie. Ca şi atunci, internaţionalul spaniol va trebui să ia o pauză de 6 săptămîni, ce-i pune în pericol prezenţa la CM 2010 (11 iunie - 11 iulie). Pînă să ajungă la cuţit, Torres a suferit de pe urma norului vulcanic. De la Liverpool şi pînă în capitala Catalunyei, el a îndurat un drum de 30 de ore cu trenul şi cu maşina. (Aurelian Botezatu)
Radu Ştefan a pornit bătaia
Integralist în apărarea lazială, Radu Ştefan a fost nervos în derbyul cu AS Roma (1-2). Mai ales în repriza a doua. L-a şicanat pe Vucinici, cu care a avut un conflict aprins, şi tot el a provocat lovitura liberă la golul 2, faultîndu-l pe Menez. Fostul dinamovist a sărit la bătaie la finalul meciului, lovindu-l la picioare pe Perrotta, care mergea să sărbătorească alături de tifosi. Taddei l-a ţinut pe mijlocaşul italian să nu replice. În apărarea lui au sărit colegii De Rossi şi Mexes, cu care Radu s-a îmbrîncit (foto). A apărut şi Brighi, care l-a tras de vestă pe De Rossi. Nici un lazial n-a intervenit, iar românul a fost calmat greu de Cassetti. (Daniel Scorpie)
International • Campionate • FLASH
Vezi ultimele noutăţi din fotbalul internaţional!
Articol de Gazeta Sporturilor — marți, 20 aprilie 2010
{{text}}