Fotbal   •   Liga 1   •   INTERNAŢIONAL - FC VASLUI, LUNI, 20:30, GSP TV şi faze VIDEO în timp real pe GSP.RO

Apostu: "Bătălia pentru evitarea retrogradării se va încheia în minutul 90 al ultimei etape"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 21 aprilie 2010

Atacantul echipei Internaţional Curtea de Argeş, Bogdan Apostu, crede că formaţia la care evoluează are puterea de a rămîne în prima ligă.



"Echipa are nevoie de puncte pentru a rămîne în prima ligă. Lăsînd gluma la o parte, cred că are nevoie şi de puţină şansă, pentru că şi şansa este foarte importantă într-un meci de fotbal.



Bătălia asta se va încheia în minutul 90 al ultimei etape. Diferenţa de puncte dintre echipe este foarte mică, iar ierarhia se poate schimba oricînd. Nu pot evalua în procente, dar în opinia mea şansele noastre de a rămîne în Liga I sînt destul de mari.



Eu mă consider un jucător de echipă. Contează mai puţin dacă marchez sau nu, important este ca echipa sa înscrie. Golul îl dedic soţiei mele Ana Maria şi fiului meu, Patrick, ei sînt talismanele mele.



Este frustrant să primeşti gol în ultimele minute. Pe de altă parte în repriza a doua nici noi nu am mai practicat un joc la fel de bun ca în prima parte, însă cu puţină şansă am fi putut învinge la Ploieşti, am fi fost mult mai liniştiţi acum", a spus Apostu pentru site-ul oficial al clubului.



Cu şase etape înaintea finalului de sezon, Internaţional Curtea de Argeş se află pe poziţia a 14-a în clasamentul Ligii I, ultima care asigură rămînerea în primul eşalon.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.