Patronul lui Poli a luat foc după ce Steaua a încercat să întervină în nume propriu în litigiul dintre Timişoara şi Rapid şi promite că va reacţiona dur la adresa clubului din Ghencea.
"Marţi, cînd s-a judecat apelul Rapidului cu privire la pierderea meciului cu noi la masa verde, s-a prezentat avocatul Iustin Ştefan, fostul jurist al Federaţiei în numele clubului Steaua cu o cerere a Stelei de intervenţie în litigiu în nume propriu. A fost refuzată pentru că încalcă regulamentul", a dezvăluit Iancu.
Patronul timişorenilor s-a arătat mai mult decît deranjat de ceea ce a făcut Steaua: "Consider acest demers ticălos împotriva intereselor Timişoarei şi fără nici o bază reală. Iar răspunsul nostru va fi dur, nu vom mai ţine cont de cît de grave vor fi consecinţele acestui fapt împotriva intereselor clubului Steaua şi de ce pot să însemne eventualele hotărîri care se vor lua împotriva lor.
Nu mai ţinem cont de nimic, va fi un război juridic major şi va fi dus pînă la capăt. Am crezut că sînt doar intenţii meschine la nivel declarativ în încercarea de a influenţa şi şantaja comisiile şi LPF-ul , dar această încercare a lor de a interveni într-un proces care nu-i priveşte am luat-o ca pe o declaraţie potrivnică intereselor noastre şi nu va rămîne fără reacţie. Este o dovadă de duplicitate, o capcană în care era să cad.
Îmi pare rău pentru suporterii Stelei, le promisesem că orgoliul nostru nu-i va afecta, dar nu pot trece peste ce se întîmplă", a tunat Iancu.
Patronul lui Poli spune însă că acest război cu Steaua nu va afecta meciul direct de duminică. "Nu are nici o legătură. Acesta va fi un alt tip de meci şi cine seamănă vînt, culege furtună".
{{text}}