Franck Ribery ar putea scăpa mai ieftin decît se aştepta după cartonaşul roşu luat în manşa-tur a semifinalei Ligii, cu Lyon (1-0).
UEFA i-a confirmat ieri prin fax lui Bayern că jucătorul e suspendat automat pentru returul de la Lyon, programat marţea viitoare. Şi că el va fi judecat de Comisia de disciplină o zi mai tîrziu.
Ziarele germane susţin că francezul ar putea scăpa doar cu atît, fiindcă "la UEFA se judecă altfel decît în campionatele interne, deoarece în competiţiile europene intercluburi nici nu se joacă atîtea meciuri. În Bundesliga, de pildă, pentru o intrare ca aceea asupra lui Lisandro Lopez, Ribery ar fi luat două, trei etape. Dar campionatul e lung, are 34 de runde. În Ligă, în schimb, finalistele ajung să joace doar jumătate".
{{text}}