Andone trebuie să spună pînă la sfîrşitul lunii mai dacă rămîne sau nu în Giuleşti
Vezi rezumatul meciului Oţelul - Rapid 0-0! (video)
Ioan Andone nu s-a decis încă dacă să continue în Grant sau nu. Contractul său cu Rapid expiră pe 31 mai, acesta e şi termenul pe care i l-a fixat George Copos pentru a da un răspuns la oferta pe care i-a făcut-o. "După ce se termină sezonul mai am o săptămînă pînă cînd trebuie să dau un răspuns. Încă nu m-am decis ce voi face", a spus antrenorul de 50 de ani. Pentru a-l convinge să nu plece, Copos i-a oferit un contract pe trei ani cu un salariu de 200.000 de euro pe sezon.
"Dacă ratăm Europa, echipa trebuie întinerită"
Ando nu se grăbeşte să semneze prelungirea şi le-a mărturisit apropiaţilor că şi-ar dori un nou angajament în Emirate, unde a cîştigat sezonul trecut 600.000 de euro în 4 luni, dar ia serios în calcul şi varianta Rapid. El spune că s-a gîndit şi la ce măsuri s-ar impune la vară în Giuleşti: "Acum nu pot face prea multe lucruri. Însă, dacă voi rămîne, sînt două variante. În cazul în care ne calificăm în Europa, atunci e nevoie de trei sau patru transferuri de calitate. Dacă rămînem pe dinafară, e necesară o întinerire a echipei".
"Nu am ce măsuri să iau după meciul cu Oţelul. Asta o pot face abia la vară, dacă rămîn. Pînă atunci, jucătorii mai au timp să mă convingă de valoarea lor"
Ioan Andone, antrenor Rapid
"Bătrînii" Rapidului
Jucător Post Vîrstă (ani)
Iencsi fundaş 35
R. Fernandes fundaş 32
Ad. Iordache fundaş 30
Bornescu portar 30
Cesinha mijlocaş 30
Ciz fundaş 29
Spadacio mijlocaş 29
Lazăr mijlocaş 29
Deranjaţi de o nuntă
Rapidiştii nu au avut parte de o noapte liniştită la Galaţi, înainte de partida cu Oţelul. Alb-vişiniii au stat la hotel Viva, iar la restaurantul de la parter a avut loc o nuntă ce s-a prelungit pînă la ora 4. Dimineaţa, fotbaliştii s-au plîns că nu au putut dormi din cauza muzicii: "E incredibil, am învăţat tot repertoriul lui Mircea Baniciu". (Andrei Crăiţoiu)
Marius: "Rămîn!"
Chiar dacă nu a semnat încă prelungirea contractului, Marius Constantin a anunţat la GSP TV că a acceptat oferta Rapidului. "Sută la sută rămîn în Giuleşti. M-am înţeles cu domnul Copos şi nu se pune problema să mai plec". Pentru a nu-l pierde, patronul i-a oferit stoperului de 25 de ani o înţelegerea pe trei ani cu un salariu de 200.000 de euro pe sezon, plus încă 100.000 de euro la semnătură. Fundaşul cîştigă în prezent 120.000 de euro pe an.
"Ajutor, pierdem Europa!"
După remiza de la Galaţi, fotbaliştii Rapidului se tem că vor rămîne şi în acest an în afara Europei. Disperaţi, ei cer ajutorul conducerii pentru a aduce înapoi punctele pierdute cu Timişoara. "Mai avem şanse să ne calificăm. Trebuie neapărat s-o batem pe Dinamo, iar conducerea e obligată să lupte pentru noi şi să ne cîştige la TAS punctele din meciul cu Poli", a spus Mircea Bornescu.
- Nicolae Manea, vicepreşedinte Rapid: "A fost o diferenţă mare între ce am arătat cu Steaua şi ce a fost sîmbătă. Nu am jucat mai deloc pe benzi, Grigorie şi Cesinha au intrat prea în centru".
- Andone e dezamăgit de evoluţia lui Ioniţă la Galaţi: "E doar un copil. Mai are multe de învăţat înainte de a ajunge fotbalist. A prins o zi proastă cu Oţelul".
- Marius Stan, director general Oţelul: "Am văzut un Rapid foarte obosit. Probabil că giuleştenii au petrecut prea mult după victoria cu Steaua. Ei ne-au căsăpit mai mereu, dar cînd noi le-am luat un punct, i-am dat afară din Europa".
- Costin Lazăr a împlinit 29 de ani chiar în ziua meciului de la Galaţi. De supărare, căpitanul Rapidului nici nu şi-a mai sărbătorit ziua.
Fotbal • Liga 1 • OŢELUL - RAPID 0-0
Copos încearcă să-l convingă pe Andone să rămînă! Deadline: 31 mai
Articol de Cătălin Popescu — luni, 26 aprilie 2010
{{text}}