Echipele din Bundesliga au cea mai mare medie a sumelor încasate de la sponsorii de tricou
Criza financiară nu avea cum să nu afecteze şi sponsorii de tricouri din fotbal. Potrivit ultimului studiu în domeniu, reţeta totală realizată de cluburile din principalele 5 campionate de pe continent în actuala stagiune a scăzut cu 2,6 procente faţă de cea din ediţia 2008-'09.
Germania şi Spania sînt singurele ce au reuşit să sfideze fenomenul. Bundesliga s-a menţinut în fruntea Europei la acest capitol, înregistrînd un salt de aproape cinci procente. Încasările medii ale cluburilor nemţeşti din acest sezon depăşesc cifrele realizate împreună de Italia şi Spania, deşi echipele iberice au reuşit un progres de 5,6% raportat la 2008-'09!
Cel mai puternic s-a resimţit efectul negativ în Franţa şi Anglia. Cele 20 de echipe din Premier League au atras în medie mai puţin cu 520.000 de euro în acest sezon (o pierdere de 9,8%), în timp ce în Ligue 1 minusurile au ajuns la 11 procente. Trendul este urmat şi de Italia, chiar dacă în Serie A media deficitului actual este de doar 100.000 de euro per club.
365 de milioane de euro e suma rezultată din sponsorizările de tricouri în cele 5 mari campionate ale Europei în 2009-10
SPONSORIZĂRI ÎN EUROPA
Campionat 2009-'10 2008-'09
1. Germania 6,26 5,97
2. Anglia 4,81 5,33
3. Italia 3,52 3,62
4. Spania 2,64 2,50
5. Franţa 2,19 2,46
* Sumele sînt exprimate în milioane de euro şi reprezintă media încasată de cluburile din campionatele primei divizii în ultimele două sezoane.
OFENSIVA PARIURILOR
Domeniu Sumă Variaţie
Case de pariuri 67,5 +36,1%
Energie 47 +3,8%
Transporturi 44 +16,4%
Finanţe 42,7 -21,3%
Auto 41,2 -4,2%
Telecomunicaţii 32,6 -7,4%
* Sumele sînt exprimate în milioane de euro, iar a doua coloană reprezintă comparaţia cu stagiunea trecută.
International • Campionate • BUNDESLIGA
Nemţii la putere la încasări
Articol de Daniel Scorpie — miercuri, 28 aprilie 2010
{{text}}