Nemţii s-au calificat în finală cu eforturi minime. Olici a marcat tot
Bayern a arătat din start cine-i stăpînul. Nu trecuseră decît două minute cînd, la o gafă a lui Cris, Olici i-a furat mingea, a centrat, iar Muller a trimis la cîţiva centimetri de bară. Era o atenţionare. Lyon s-a făcut însă că nu pricepe. A încercat să pătrundă, să producă fisuri, dar părea un pitic în luptă cu gigantul. Vezi rezumatul partidei Olympique Lyon - Bayern Munchen 0-3! (video)
Gol firesc
Ştiind foarte bine ce au de făcut, nemţii au procedat simplu. Şi au jucat atît de simplu! Apărare avansată, fără spaţii libere, circulaţie inteligentă a mingii. Cumulat, control tactic şi colectiv evident, care i-a incomodat rău pe nişte francezi lipsiţi de idei. Neputinţa le-a adus nerăbdare, uneori irascibilitate. Şi neatenţie, uitînd de avertismentul din debut. Iar Bayern n-a iertat.
După un aut, Robben a combinat scurt cu Muller, ultimul a centrat în mijlocul careului, unde Olici l-a întors pe Cissokho şi a expediat balonul în plasă. Fază naturală, gol venit cît se poate de firesc. Obligată şi mai tare să atace, după 0-1 în tur, Olympique a avut prima ocazie abia în minutul 31 şi a lăsat goluri numai bune pentru contrele bavareze.
"Triplă" croată
Incapabil de reacţie, Claude Puel a aşteptat pauza ca să găsească soluţii. Şi a mutat curajos, cu fundaşul Cissokho înlocuit de atacantul Gomis. Efecte? Lyon s-a mişcat ceva mai bine, totuşi insuficient. Ocazii bune a avut tot Bayern, blocate în special de Lloris.
Cris a grăbit deznodămîntul. Avertizat uşor pentru un fault la Olici, fundaşul brazilian a protestat aplaudînd ironic şi a luat alt "galben" de la "centralul" Busacca. O eliminare (59) de care Bayern a ştiut să profite repede. Lansat ideal de Hamit Altintop (67), Olici a bisat cu un şut plasat în diagonală. Şi a recidivat (78) printr-o reluare sub bară, punînd capăt şi celor mai minuscule temeri. 3-0, antrenamentul se terminase. Bayern păşea în finală fără să se forţeze.
14-7 a fost raportul şuturilor în favoarea lui Bayern, 5-1 pe spaţiul porţii
Lyon - BAYERN 0-3, în tur 0-1
(Olici 26, 67, 78)
LYON: Lloris - Reveillere, Cris, Boumsong, Cissokho (46 Gomis) - Gonalons, Makoun, Bastos - Govou, Lisandro Lopez (79 Ederson), Cesar Delgado (67 Pjanici). Antr. Claude Puel
BAYERN: H.J. Butt - Lahm, Van Buyten (46 Demichelis), Badstuber, Contento - Robben (76 Klose), Van Bommel, Schweinsteiger (78 Alaba), Hamit Altintop - T. Muller, Olici. Antr. Louis van Gaal
A arbitrat Massimo Busacca (Elveţia)
Eliminare: Cris (59).
Bayern s-a calificat în finală (22 mai, Madrid / "Santiago Bernabeu").
9 ani de aşteptare
Bayern a ajuns în ultimul act al Ligii după o pauză de 9 ani. În ediţia 2000-2001, bavarezii au trecut în semifinale de Real Madrid (1-0 şi 2-1) şi au cucerit trofeul în duelul cu Valencia, 1-1 şi 5-4 la penaltyuri. Finala de atunci s-a jucat pe "San Siro" pe 23 mai, cea de pe "Bernabeu" va fi pe 22 mai.
Pe 3 fronturi
Prin calificarea în finală, Bayern are posibilitatea să triumfe în toate competiţiile posibile. Oamenii olandezului Van Gaal sînt lideri în Bundesliga, fiind peste Schalke doar la golaveraj, iar pe 15 mai vor disputa ultimul act al Cupei Germaniei, contra lui Werder Bremen. Într-o situţie similară ar mai fi doar Inter dacă milanezii vor trece diseară de FC Barcelona. Van Gaal a precizat: "Modelul nostru este FC Barcelona din 2009, care a cucerit tot".
{{text}}