Fotbal   •   Liga 1   •   SPECIAL GSP

Portarii "naţionalelor", Tătăruşanu, Pantilimon şi Silviu Lung Jr., sînt în topul gafeurilor Ligii I » Viitorul rugineşte!

Articol de Dan Udrea, Florin Dincă   —  joi, 29 aprilie 2010

Echipa care a pierdut cel mai mult pe mîna goalkeeperilor e Steaua, nu mai puţin de 6 puncte, iar cele care au cîştigat sînt Curtea de Argeş (8) şi CFR (7).



17 goluri din acest sezon s-au marcat din vina portarilor cu care vrem să reconstruim "naţionala". :S



Anul trecut credeam că ne-am pus la adăpost, că "avem viitor". Gazeta remarca faptul că Pantilimon, Tătăruşanu şi Silviu Lung jr., trei portari înalţi, bine clădiţi, cu reflexe şi atitudine, acaparau posturile de titular la cluburi cu greutate. Iar viitorul "naţionalei" părea asigurat, pentru că Răzvan Lucescu şi Emil Săndoi, selecţionerii primelor două reprezentative, aveau de unde alege.



Au trecut 9 luni de-atunci şi ne-am dezumflat. Reporterii Gazetei au revăzut zilele trecute toate cele 603 goluri înscrise în acest sezon de Liga I, au bifat fiecare eroare de portar şi concluzia e dureroasă: clasamentul gafeurilor e condus chiar de cei 3 goalkeeperi pe siguranţa cărora speram să reclădim echipa naţională.



PĂREREA EXPERTULUI

"Kuciak şi Arlauskis sînt cei mai buni"


Duckadam spune că talia nu ţine loc de valoare



- Domnule Duckadam, ce portar vă place din campionatul nostru?

- Cel de la Vaslui. Kuciak. Îmi lasă impresia unui portar foarte cerebral şi foarte sigur pe el. În plus, e foarte hotărît atunci cînd iese sau cînd vrea să facă ceva. E şi constant, e OK.



- Doar el?

- Şi mai e Arlauskis. El n-a mai jucat în ultima vreme, dar cît timp a făcut-o nu l-am văzut greşind prea des.



- De ce are nevoie un portar pentru a fi mare?

- În primul rînd, de constanţă în evoluţii, de echilibru. Apoi, să nu faci des gafe. Erori au făcut şi Buffon, şi Cech, şi Schmeichel, dar au făcut puţine.



- Un portar de top trebuie neapărat să fie un portar foarte înalt, cum sînt Tătăruşanu şi Pantilimon?

- Nu, din contră. Eu cred că un portar n-ar trebui să depăşească 1,90 metri. Astfel ai mobilitate, ai viteză de reacţie, ai tot ce vrei.



Cei mai înalţi din Liga I

1. Pantilimon (Timişoara)    2,03 metri

2. Supici (Timişoara)    1,97 metri

3. Buchta (Gaz Metan)    1,95 metri

4. Dolha (Dinamo)    1,95 metri

5. Tătăruşanu (Steaua)    1,94 metri

6. Mincă (FC Braşov)    1,94 metri



Clasamentul gafeurilor » Tătăruşanu nu are rival

Nume    Gafe pe meci (medie)    Gafe    Meciuri

1. Tătăruşanu (Steaua)    0,46    6    13

2. Rotaru (Alba Iulia)        0,38    5    13

3. Pantilimon (Timişoara)    0,30    6    20

4. Kuciak (Vaslui)        0,21    4    19

5.Cr. Munteanu (Dinamo)    0,21    3    14

6. Zapata (Steaua)        0,18    3    16

7. Cernea (Alba Iulia)        0,18    3    16

8. 6. Lung jr. (Craiova)    0,17    4    24

9-10. Brăneţ (Poli Iaşi)    0,17    4    23

Albuţ (Gloria Bistriţa)        0,17    5    28

* S-au luat în considerare doar portarii care au jucat minimum 11 meciuri



Clasamentul celor mai buni » Străinii fac legea

Nume    Gafe pe meci (medie)    Gafe    Meciuri

1. Grahovac (Oţelul)    0    0    11

2. Buchta (Gaz Metan)    0,04    1    22

3. M. Popa (Curtea de Argeş)    0,07    2    26

4. Villadsen (Ceahlăul)    0,08    1    12

5. D. Coman (Braşov)    0,09    2    21

* S-au luat în considerare doar portarii care au jucat minimum 11 meciuri



Gafele celor trei de "naţională"

Ciprian Tătăruşanu (Steaua) - 6 gafe

Meciul / Scor    Marcator    La ce scor a greşit

Steaua - CFR Cluj 2-2    D. Flores    1-1 (VIDEO)

Steaua - Dinamo 0-1    Tamaş    0-0 (VIDEO)

Gaz Metan - Steaua 2-4    Pîrvulescu    0-1 (VIDEO)

Urziceni - Steaua 2-2    Onofraş    1-1 (VIDEO)

Steaua - Poli Iaşi 2-1    G. Păun    0-0 (VIDEO)

Rapid - Steaua 5-1    Ioniţă    1-1 (VIDEO)



Costel Pantilimon (Poli Timişoara) - 6 gafe

Meciul / Scor    Marcator    La ce scor a greşit

Poli Iaşi - Timişoara 1-1    L. Munteanu    0-1 (VIDEO)

Alba Iulia - Timişoara 3-3    C. Cristea    2-2 (VIDEO)

Timişoara - Steaua 0-1    Surdu        0-0 (VIDEO)

FC Braşov - Timişoara 1-0    N. Diogo    0-0 (VIDEO)

Timişoara - Poli Iaşi 2-1    G. Păun    0-0 (VIDEO)

Ceahlăul - Timişoara 1-1    Viţelaru    0-1 (VIDEO)



Silviu Lung Jr. (Craiova) - 4 gafe

Meciul / Scor    Marcator    La ce scor a greşit

Craiova - Rapid 3-4    Ad. Iordache    0-0 (VIDEO)

Timişoara - Craiova 1-1    Mera    0-1 (VIDEO)

Craiova - Alba Iulia 3-1    Verdeş    2-0 (VIDEO)

Craiova - Ceahlăul 3-2    I. Bădescu    1-0 (VIDEO)



CFR ar fi ratat titlul

În urma monitorizării gafelor de portari, gsp a alcătuit şi un posibil clasament al Ligii I dacă nu s-ar fi produs nici măcar o astfel de eroare. Cum s-au calculat punctele pierdute pe mîna portarilor? Spre exemplu, Steaua a pierdut un punct în meciul de la Ploieşti, cu Astra, cînd a fost învinsă cu 2-1, golul decisiv fiind o gafă a lui Zapata, iar Timişoara a pierdut două puncte din cauza lui Pantilimon, care în meciul de la Piatra-Neamţ a gafat la golul de 1-1.



Clasamentul fără nici o gafă de portar



* Nu s-au considerat puncte pierdute pe gafe de portari meciurile în care un goalkeeper a gafat cînd scorul era egal, dar apoi echipa lui a mai încasat gol sau goluri. Exemplu: Meciul Steaua - Ceahlăul 1-3. Zapata a greşit la 1-1, dar Steaua a mai încasat încă un gol



603 goluri s-au marcat pînă acum în meciurile disputate în actualul campionat din Liga I



90 de goluri au fost marcate în urma unor gafe făcute de portari, ceea ce înseamnă 15 la sută din totalul reuşitelor



2 e numărul etapelor, din cele 29 desfăşurate pînă acum, în care nu s-a înregistrat nici o eroare de portar



45 de portari au jucat cel puţin un minut în actualul campionat



37 de portari au gafat măcar o dată decisiv la un gol încasat, singurii care nu au comis-o deloc fiind: Ţurcaş (Bistriţa), Peskovici (CFR), Stăncioiu (CFR), Pampea (Internaţional), Marc (Poli Iaşi), Nemanja Supici (Poli Timişoara), Cătălin Grigore (Unirea Urziceni) şi Grahovac (Oţelul)



Vocea netului: "Cei mai buni sînt Zapata şi Arlauskis"

Site-ul Gazetei Sporturilor a iniţiat pe parcursul zilei de ieri un sondaj de opinie, la care suporterii au fost întrebaţi care este cel mai bun portar din Liga I. Bătălia s-a dat între stelistul Zapata şi portarul campioanei, Arlauskis, ambii fiind votaţi aproape de acelaşi număr de fani.

Care este cel mai bun portar din Liga I?

Zapata    17,86 %

Arlauskis    17,57 %

Silviu Lung jr.    11,27 %

Bornescu    10,33 %

Nuno Claro    9,31 %

Au votat 5.720 de persoane

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.