Cristian Chivu a reuşit un meci foarte bun în faţa celor de la Barcelona în semifinala Ligii Campionilor de aseară. După calificarea lui Inter în finală, fotbalul românesc va avea din nou un reprezentant într-o finală a Ligii, după o pauză de 10 ani. Ultimul român care a disputat o finală în Liga Campionilor a fost AdrianIlie în 2000, atunci cînd evolua la Valencia şi a jucat contra celor dela Real Madrid.
Presa din Italia, dar şi presa internaţională laudă evoluţia fundaşului român care a reuşit să facă un meci foarte bun în faţa celor de la Barcelona, primind nota 7,5 din partea jurnaliştilor de la Gazzetta dello Sport, la fel ca Julio Cesar, Zanetti, Eto'o şi Milito.
"Introdus în ultimul moment ca titular, românul a arătat că este pregătit. Evoluţia sa a fost bună, dar în unele momente i-a lipsit luciditatea"
newnotizie.it
"Chivu a intrat în ultimul moment în echipă, după accidentarea lui Pandev. A pătruns pe teren fără cască pentru a arta lumii curajul cu care va lupta Inter. A fost constrîns să se apere tot meciul, dar a luptat ca un leu"
tuttomercatoweb.com
"Chivu nu trebuia să joace titular, dar accidentarea lui Pandev l-a trimis pe teren din primul minut. Dar pentru el nu a contat că planul s-a schimbat în ultimul moment. A început ca fundaş stînga, iar după eliminarea lui Thiago Motta a trecut la închidere. A fost mereu cu capul sus într-o seară dificilă"
eurosport.it"
"Chivu a fost trimis de Mourinho pe postul de fundaş stînga, iar prestaţia sa a fost ordonată"
Quotidiano Nazionale
"Chivu şi-a adus contribuţia sa la calificare. A arătat că este pregătit să joace în orice moment, deşi iniţial trebuia să fie doar rezervă"
Datasport
"Am trecut peste pierderea lui Pandev la încălzire graţie curajului lui Chivu, care a fost spectaculos şi a intrat în meci pregătindu-se doar 10 minute"
Jose Mourinho, antrenor Inter
{{text}}