### Dinamo pregăteşte o dublă lovitură la nivel managerial, principala ţintă fiind "repatrierea" lui Andone
### Borcea îi va lăsa locul fostului şef de la FC Naţional şi va rămîne doar acţionar
Dinamo îl vrea cu tot dinadinsul înapoi pe Ioan Andone. Mai sînt doar două zile pînă la derbyul Rapid - Dinamo, decisiv pentru ultimul loc de Europa League, însă dinspre Ştefan cel Mare se dau asigurări că nu e vorba despre o diversiune menită să-l înmoaie pe "Fălcos" înaintea meciului.
Mai multe surse ale Gazetei au confirmat interesul real al "cîinilor". Care caută să schimbe liniile la vîrf, adică pe lîngă antrenor să vină şi un preşedinte nou. Iar cel ales este Gino Iorgulescu, fost la FC Naţional.
"Nu e diversiune"
"Borcea şi Badea au căzut de acord că perechea Andone-Gino e cea mai viabilă soluţie pentru a readuce titlul în Ştefan cel Mare. Cei doi au avut zilele trecute o discuţie secretă, faţă-n faţă, şi au convenit să demareze discuţiile atît cu cei doi", a spus unul dintre oficialii grupării roş-albe.
"Da, la prima vedere pare a fi un plan de a-i dezbina pe rapidişti, dar cei de-acolo ştiu că Andone nu va rămîne în Giuleşti din vară. Acolo vor veni Dinu Gheorghe, preşedinte, şi Şumudică antrenor", a afirmat o altă sursă din club, care a încheiat: "Borcea îl ademenşte cu grupele Champions League, îi zice «Tu o să fii primul antrenor care duce echipa acolo, ai să intri în istorie!»". Ştie că Ando suferă că a luat titlul cu CFR, dar a fost dat afară înainte de a apuca să joace-n UCL".
De ce Andone?
Sursele gsp spun că "singurii care mai bagă bani la Dinamo, Borcea şi Badea, ştiu că revenirea «Fălcosului» va readuce pacea la club. Antrenorul s-a împăcat de curînd cu fraţii Becali, are autoritate la echipă şi este adulat în continuare de fani. În plus, şefii sînt atenţi la reacţiile fanilor pe internet şi au citit că suporterii încă îl apreciază şi-l cer pe Andone chiar dacă între timp a ajuns la o rivală, Rapid".
De ce Gino?
Borcea şi Badea, prinşi tot mai mult între Dinamo şi afacerile personale, vor să paseze responsabilitatea unui personaj versat în fotbal. "E uns cu toate alifiile, are relaţii şi sînge rece. În plus, are încă influenţe şi cunoştinţe la FRF şi LPF, este respectat de fraţii Ioan şi Victor Becali" a fost recomandat fostul preşedinte al lui FC Naţional. Gino (53 de ani) s-a retras din fotbal în 2006.
"N-am avut nici o discuţie, nici cu Rapid, nici cu Dinamo, nu ştiu de vreun interes al celor două cluburi vizavi de mine. Nu ştiu dacă mă interesează, fotbalul e un subiect delicat"
Gino Iorgulescu
"Am obosit un pic. Am făcut din Dinamo echipa începutului de mileniu în România. Am luat titluri, iar cînd am pierdut am făcut-o memorabil. E momentul să las locul altuia"
Cristi Borcea către prietenii săi
"Am vorbit cu Andone, sigur va continua la Rapid şi din vară, nu pleacă nicăieri. Îi facem un contract pe 20 de ani, va fi Ferguson al nostru!"
George Copos, finanţator Rapid
Ţălnar rămîne în staff
Cornel Ţălnar, antrenorul de acum al "cîinilor", va rămîne în staff-ul lui Dinamo, aşa cum s-ar fi întîmplat şi în iarnă, dacă venea Andone. "Ţînţarul" ştie deja că i se caută înlocuitor, în ciuda promisiunilor că rămîne. A vrut să-şi dea demisia în două rînduri în ultimele săptămîni, dar, de fiecare dată, a fost întors de Borcea.
Oferta din Qatar
Apropiaţii lui Andone susţin că tehnicianul este foarte dorit în Qatar: "Are o ofertă fabuloasă, cu salariu de 1,2 milioane de euro pe sezon. Urmează modelul lui Olăroiu, care a ajuns un şeic în lumea arabă". Borcea i-a oferit numai 250.000 de euro pe an, plus încă 300.000 de euro dacă tehnicianul îi duce pe roş-albi în Champions League.
Ochii pe Haţegan
Dinamo se teme de arbitrajul lui Ovidiu Haţegan, acuzînd prestaţia din tur a arădeanului la meciul direct cu Rapid (1-1) din Ştefan cel Mare. "Nu ne-a dat un penalty clar la Torje, iar la ultima fază din prelungiri a oprit meciul, cînd scăpaseră ai noştri ca dragonii spre poarta lui Bornescu", au acuzat şefii roş-albilor. Haţegan i-a arbitrat de 7 ori în campionat pe giuleşteni (3 victorii, două egaluri, două eşecuri) şi de 10 ori pe "cîini" (5 victorii, 4 egaluri, o înfrîngere).
Rednic spre Liege
Cotidianul belgian La Derniere Heure a notat în ediţia de ieri că Mircea Rednic, 48 de ani, liber de contract, este o prioritate pentru Standard Liege în privinţa sezonului viitor. "Şefii clubului au văzut CV-ul antrenorului şi sînt interesaţi să-l aducă manager. Rednic a petrecut 5 sezoane ca jucător la Standard, a pregătit 10 ani la cel mai înalt nivel, cucerind două titluri de campion cu Rapid şi cu Dinamo", au scris belgienii. "Să vedem ce va fi", s-a mărginit să comenteze Rednic, care are şi cetăţenie belgiană, şi casă lîngă Liege.
Boştină a refuzat prelungirea
Miercuri seară, Borcea l-a mandatat pe Ţălnar să discute cu Boştină despre prelungirea contractului scadent la finalul acestui retur. "Nu mai pot continua, am deja cîteva soluţii pentru la vară. Dacă aveţi nevoie de mine, voi da totul în aceste ultime partide, dar nu voi rămîne la Dinamo", ar fi răspuns Boştină. El e la un pas de un transfer în Cipru, posibil la Anorthosis. Reacţia mijlocaşului de 32 de ani l-a speriat pe Ţălnar, care le-a transmis colaboratorilor: "L-aş băga cu Rapid, dar nu prea am încredere!".
Inbox
- Dragoş Grigore se antrenează normal alături de coechipieri după 7 săptămîni de pauză din cauza unei accidentări la peroneu. Fundaşul va juca pentru început cel puţin o partidă la Dinamo II.
- Cristi Munteanu: "Încercăm să ne trezim din pumni şi să urnim camionul alb-roşu. Sîntem Dinamo şi nu puteam să mergem în Giuleşti ca să ne apărăm. E vorba de orgoliul nostru".
- N'Doye va începe de azi alergările după microleziunea fibrilară la coapsa dreaptă. Senegalezul nu joacă nici împotriva Rapidului, nici împotriva Timişoarei. Ieri a făcut fizioterapie la Săftica.
- "Vrei ca Lobonţ să revină în Ştefan cel Mare?", au fost întrebaţi fanii pe www.dinamovisti.ro. Şi 89 % din cei aproape 6.000 de suporteri votanţi au răspuns afirmativ.
- Cornel Dinu: "Dinamo e într-o situaţie grea, n-avem linişte în casă. Dacă vom cîştiga măcar un punct, e bine, altfel nu prindem Europa League, vă asigur. Nu cred că putem termina mai sus de locul 6".
Fotbal • Liga 1 • RAPID - DINAMO, DUMINICĂ, 20:30, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO
Planul lui Dinamo: Gino - preşedinte, Ando - antrenor
Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu — vineri, 30 aprilie 2010
{{text}}