Antrenorul lui AC Milan, brazilianul Leonardo, a recunoscut că are "relaţii dificile" cu premierul italian Silvio Berlusconi, care este şi proprietarul clubului milanez, informează AFP.
"Nu ştiu ce a spus Berlusconi, dar, indiferent de asta, nu pot nega faptul că relaţiile noastre sunt dificile", a precizat tehnicinul brazilian, în conferinţa de presă dinaintea jocului de campionat împotriva echipei AC Fiorentina.
De mai multe săptămâni, mass-media italiană a relatat comentariile lui Berlusconi, care a criticat dur performanţele şi jocul echipei sale. Aceste declaraţii, făcute în particular, nu au fost pronunţate într-un cadru oficial, nici nu au fost confirmate ulterior. Numărul doi din clubul milanez, Adriano Galliani, a negat aceste relatări apărute în presa italiană.
"Suntem foarte diferiţi, poate că suntem chiar incompatibili, dar cel mai important lucru în prezent sunt ultimele noastre trei jocuri din campionat. Aş dori să terminăm cu bine, pentru că o merităm. Putem spune orice, dar nu că echipa a jucat prost. Eu nu accept asta. Băieţii au făcut tot posibilul în momentele dificile. Există chiar şi unul care a jucat accidentat. Îmi ridic pălăria în faţa jucătorilor", a adăugat Leonardo.
Cu trei etape rămase până la finalul sezonului din Serie A, echipa AC Milano (locul 3), care nu mai are şanse matematice la titlu, intenţionează să-şi păstreze poziţia a 3-a, care duce la calificarea directă în grupele Ligii Campionilor.
Potrivit presei din Italia, Leonado (40 de ani), care se află la conducerea tehnică a echipei milaneze din mai 2009, ar putea părăsi banca tehnică a formaţiei italiene la finalul acestui sezon. În acest caz, tehnicianul brazilian ar putea fi înlocuit de actualul antrenor al echipei Primavera a grupării milaneze, fostul fundaş Filippo Galli.
Mediafax
International • Campionate • AC MILAN
Leonardo admite că are "relaţii dificile" cu Silvio Berlusconi
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 30 aprilie 2010
{{text}}