Campionate

Arshavin neagă că ar vrea la Barca: "Au tradus greşit ce am spus!"

Articol de Ioana Mihalcea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Andrei Arshavin a dat vina pe traducere pentru declaraţiile sale care au apărut în presa engleză, preluate din cea rusă, conform cărora ar visa să joace la Barca măcar un sezon şi că acest moment ar fi apogeul carierei sale.

"Respect clubul şi sînt fericit că joc aici. Sînt recunoscător lui Arsenal şi fanilor care mă iubesc. Deseori se întîmplă ca ceea ce spun eu să fie tradus greşit. Dacă vorbesc cu presa engleză nu e nici o problemă, dar dacă dau interviuri în rusă, traducerea se pierde undeva pe drum, am impresia că intenţionat. Acest lucru e foarte neplăcut, pentru că, de cele mai multe ori, ei traduc cum vor şi apar nişte lucruri pe care, de fapt, nici nu le-am zis", a explicat Arshavin.

Dezminţirea internaţionalului rus vine după ce managerul "tunarilor", Arsene Wenger, s-a declarat dezamăgit de declaraţiile elevului său: "Sînt foarte dezamăgit, pentru că arată o atitudine diferită de ce ar trebui. Pare fericit aici, deci nu ştiu de unde aceaste cuvinte. Totuşi, mă întreb dacă vorbele lui au fost traduse corect".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.