Liga 1

Ştefan Grigorie amendat de Andone: "Să nu mai facă el d-astea cu mine!"

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Tensiune, nervi şi înjurături la derby-ul de duminică seară din Giuleşti, dintre Rapid şi Dinamo. Ştefan Grigorie l-a enervat pe antrenorul Ioan Andone, care l-a certat non-stop şi a ţipat la el la început primei reprize. Totul pînă în minutul 32 atunci cînd Grigorie a fost schimbat cu Herea. Fostul jucător dinamovist nu a vrut să iasă pe la centru terenului preferînd să iasă direct prin spatele porţii lui Curcă, în fluierăturile celor 9.000 de spectatori.

 

Imediat după schimbare, la doar cîteva secunde rapidiştii au reuşit să reducă din hadicap după autogolul lui D. Kone. În momentul în care Grigorie a ajuns în dreptul băncii giuleştene, rapidiştii se bucurau pentru marcarea golului, însă mijlocaşul a avut un comportanemt de nedescris. Lucian Răduţă s-a dus să-l consoleze pentru prestaţia slabă pe care a avut-o însă a fost împins şi înjurat de acesta. De acelaşi tratament a avut parte şi Vladimir Bozovici, care a vrut să-l consoleze pe fostul dinamovist.

Grigorie a plecat direct la vestiare înjurînd non-stop. Imediat după ce acesta a ajuns în vestiar, Marius Constantin a intrat în vestiar pentru a discuta cu mijlocaşul Rapidului. Fane nu a mai ieşit deloc din vestiar pînă la finalul partidei.

La finalul partidei Ioan Andone a declarat că-l va amenda pentru gestul făcut, dar că are şanse mari să fie păstrat în lot din cauza accidentării lui Carlos Cesinha şi a suspendaţilor Vladimir Bozovici şi Adrian Iordache. "Grigorie nu a înţeles că el a fost cel care a greşit la primul gol marcat de dinamovişti. El o să fie special la bani, să vedeţi ce special o să fie, mai ales că este unul dintre jucătorii care îmi plac şi mă cunoaşte foarte bine. O să anunţăm şi la Liga Profesionistă cînd îi luăm bani, ca să nu mai facă el d-astea cu mine. M-au dezamăgit mai multe lucruri la el în meciul acesta. Va rămîne în lot pentru meciul cu Gaz Metan, dar oricum mă gîndeam să schimbăm echipa", a spus Andone nervos de gestul mijlocaşului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.