Stranieri

Conflict de interese între Mircea şi Răzvan Lucescu pe seama lui Raţ » "Fiecare cu treaba lui!"

Articol de Viorel Tudorache  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Il Luce spune că nu s-a gîndit că prin excluderea "tricolorului" din echipa lui Şahtior i-ar putea crea probleme fiului său la "naţională"


Om de bază în "naţionala" lui Răzvan Lucescu, fundaşul stînga de 28 de ani a intrat în dizgraţia tatălui selecţionerului. Mircea Lucescu spune că pentru el proritar e să cîştige campionatul cu Şahtior Doneţk, nu să-l menţină în formă pe Raţ pentru reprezentativa României.

"Pentru mine toţi jucătorii de la Şahtior sînt la fel. Nu contează că-i român, sîrb, ceh, brazilian sau ucrainean. Ce dacă Raţ e om de bază la lot? De ce credeţi că trebuie să fie automat titular? Am şi alţi fotbalişti de <naţională>. Ce treabă are Răzvan că nu-l folosesc eu pe Raţ? El are treaba lui, eu treaba mea!", a precizat antrenorul care se pregăteşte să cîştige al patrulea titlu în Ucraina. Selecţionerul nu a putut fi contactat ieri telefonic.

Afectat psihic
Răzvan Raţ (62 de selecţii) mai are contract pînă în vara lui 2012 cu deţinătoarea Cupei Europa League. "E terminat psihic din cauza relaţiei reci cu Mircea Lucescu. Ar vrea să plece, dar cere pe el 8 milioane de euro. Enorm pentru un fundaş de 28 de ani", au dezvăluit apropiaţii fotbalistului plătit cu 1,2 milioane de euro pe sezon.


"Am citit ce a zis Mircea Lucescu despre mine, dar nu vreau să comentez declaraţiile sale pentru că mi-aş face rău"
Răzvan Raţ, fundaş Şahtior Doneţk

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.