Sporturi   •   Atletism   •   DESCOPERIRE

Hormonul de creştere îmbunătăţeşte performanţa sprinterilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 05 mai 2010

Un atlet care îşi administrează hormon de creştere poate să-şi îmbunătăţească capacitatea de sprint cu 4-5 la sută şi astfel să treacă potenţial de pe ultima pe prima treaptă a podiumului, au explicat cercetătorii australieni, care au efectuat un studiu, a informat Mediafax.



Această cercetare, finanţată de către Agenţia Mondială Antidoping (WADA), demonstrează că utilizarea substanţei interzise poate permite sprinterilor să alerge mai repede, dar nu îmbunătăţeşte puterea, forţa sau rezistenţa.



"O creştere cu 4 procente pe o perioadă de 10 secunde, reprezintă patru zecimi, care este o diferenţă de timp foarte mare", a declarat pentru AFP profesorul Ken Ho, director de cercetare al Institutului Garvan de Cercetare Medicală din Sydney.



Hormonul de creştere, care figurează pe lista substanţelor interzise de codul antidoping mondial, e suspectată ca fiind utilizată pe scară largă în domeniu sportiv. Această substanţă e încă greu detectabilă în timpul testelor antidoping , un singur atlet, jucătorul de rugby englez Terry Newton, fiind până în prezent testat pozitiv cu ea şi sancţionat cu interdicţie de doi ani.



Potrivit profesorul Ho, chiar dacă poate avea efecte interesante pentru sprinteri, această substanţă nu duce la creşterea performanţelor în toate disciplinele: "Nu cred că-l poate ajuta pe un canotor sau un halterofil, dar ar putea ajuta un sprinter".



Pentru a efectua acest studiu, cercetătorii au monitorizat 103 sportivi amatori, cu vârste între 18 şi 40 de ani, timp de opt săptămâni. Unii au primit injecţii zilnice cu hormon de creştere, alţii aveau placebo, iar un al treilea grup a primit hormon de creştere şi testosteron.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.