Alexandra Dulgheru s-a oprit în turul al treilea al turneului din capitala Italiei, dar rămîne cu victoria din meciul cu Dinara Safina, numărul trei mondial.
La Roma, Alexandra Dulgheru a realizat o premieră: a reuşit o victorie la o jucătoare de Top 10, mai mult, o victorie la numărul trei şi la fostul lider mondial Dinara Safina. Pînă la succesul de marţi din faţa rusoaicei, românca avea patru înfrîngeri în faţa primelor zece jucătoare ale lumii, iar cel mai bine clasată jucătoare de care trecuse era Daniela Hantuchova, 36 mondial, în turneul de la Varşovia din 2009. Deşi a depăşit-o de Safina, Alexandra n-a putut să treacă ieri de Nadia Petrova, numărul 18 în clasamentul WTA. Oboseala din partida cu Dinara a atîrnat greu în evoluţia de ieri a româncei, ea pierzînd cu 0-6, 6-3, 2-6. Dulgheru rămîne cu 125 de puncte şi 20.000 de dolari.
Victoria Alexandrei din partida cu Safina a fost a cincea a româncelor din ultima perioadă în faţa jucătoarelor de Top 10. Celelalte patru succese îi aparţin Soranei Cîrstea, care le-a învins pe Jelena Jankovici (5) şi pe Caroline Wozniacki (10) la Roland Garros 2009, tot în 2009, Cîrstea a învins-o din nou pe Wozniacki (8), la Los Angeles, iar în 2008 ea a trecut la Charleston de Anna Ciakvetadze (6). Totodată este şi a doua victorie din ultimii cinci ani a româncelor în faţa unui fost lider mondial, precedentul fiind succesul Soranei din 2009 în faţa Jelenei Jankovici din Serbia, care a fost lider mondial la finalul lui 2008.
Sporturi • Tenis • TURNEUL DE LA ROMA
Obosită după victoria cu Safina, Alexandra Dulgheru a fost eliminată în turul III la Roma
Alexandra Dulgheru, Dulgheru
Articol de Roxana Fleşeru — joi, 06 mai 2010
{{text}}