Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - ASTRA 2-0

Kapetanos nu ştie dacă rămîne la Steaua: "Habar n-am ce are de gînd Becali cu mine"

Pantelis Kapetanos, Kapetanos, Steaua

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu   —  joi, 06 mai 2010

Kapetanos susţine că are oferte din Germania şi din Anglia, dar că încă nu ştie ce va face la vară.



Cel mai bun om al Stelei în actualul campionat, Pantelis Kapetanos, nu are certitudinea că va continua în Ghencea şi în sezonul viitor. A vorbit despre viitorul său într-un interviu acordat unui ziar din Grecia.



"Habar n-am ce are de gînd patronul cu mine, dacă mă va lăsa să plec sau va construi o nouă echipa din care să fac şi eu parte", a declarat atacantul. Conform unei clauze din contract, Steaua îi poate prelungi cu 6 luni angajamentul, pe acelaşi salariu (20.000 de euro pe lună), fără ca fotbalistul să se poată opune.



Kapetanos (26 de ani) a vorbit despre posibilitatea de a pleca la un club mai mare: "Orice jucător îşi propune să ajungă mai sus în carieră, însă decizia e a clubului, nu a mea. Sînt oferte, am înţeles că din Anglia şi Germania vin cele mai bune. Oricum, trebuie să mă gîndesc bine, pentru că atunci cînd am părăsit Grecia aveam nevoie de ceva nou şi am găsit asta în România. E clar, asta e cea mai buna perioadă pentru mine. Lumea mă apreciază aici, presa mă laudă, iar suporterii Stelei mă iubesc".



"E o onoare să-mi reprezint ţara la un Campionat Mondial. Faptul că am fost inclus în lotul preliminar al Greciei mă bucură şi mă obligă"

Pantelis Kapetanos, atacant Steaua



45 la sută din golurile Stelei în acest sezon de Liga I, adică 19 din 42, au fost cu aportul lui Kapetanos. El a înscris de 15 ori şi a dat 4 pase decisive

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.