Stranieri

Răzbunare pe fosta iubire » Chivu i-a luat Romei Cupa şi i-a dat degetul mijlociu

Cristi Chivu, Chivu, Inter

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Chivu s-a dat miercuri seară în spectacol pe "Olimpico", după Cupa Italiei cîştigată cu Inter (1-0) în finala contra Romei. Căpitanul "naţionalei" a şocat însă prin gesturile obscene la adresa suporterilor echipei "giallorossa", pentru care a jucat patru ani, între 2003 şi 2007!

"Chivu s-a comportat urît. În timp ce se îndrepta spre Tribuna Tevere, fundaşul a făcut un gest obscen, ducîndu-şi mîinile în zona inghinală. A fost o replică la mulţimea de insulte primite în timpul meciului, mai ales în repriza secundă, cînd a evoluat pe partea de teren de lîngă sectorul fanilor romani", l-a condamnat ieri presa italiană. Mai mult, Cristi a sărbătorit primul trofeu cucerit în acest sezon cu mîinile sus şi le-a trimis provocator un mesaj tifosilor capitolini, cu degetul mijlociu al ambelor mîini ridicat! Fază petrecută sub privirea destul de mirată a unui om din stafful "nerazzurrilor", care încearcă să-l oprească, fără succes însă.

Episodul, pe care antrenorul Mourinho a refuzat să-l comenteze, declarînd că nu l-a văzut, este confirmat însă de Toni. "Mi se pare că nu s-a comportat bine. La final, Chivu a avut gesturi care nu ne-au plăcut", s-a revoltat atacantul Romei. Probabil, Cristi nu a uitat nici tratamentul ostil rezervat de fani la jocul recent din campionat, în care a intrat pe final.


5 trofee a cucerit Chivu în Italia: Cupa Italiei cu Roma (2007), două titluri (2008, 2009), Cupa (2010) şi Supercupa Italiei (2008)

Totti l-a lovit pe Balotelli

De altfel, pe tot parcursul finalei nervii s-au încins la maximum şi partida a fost deseori întreruptă de conflicte între jucători. Cel mai violent incident s-a întîmplat în final, cînd Totti a fost eliminat. Provocat verbal de Balotelli şi iritat de pierderea trofeului, căpitanul Romei s-a răzbunat pe atacantul de origine ghaneză, pe care l-a lovit oribil din spate peste picioare!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.