Carlo Costly a fost pentru cîteva clipe la un pas să rateze turneul final al Campionatului Mondial, după ce a acuzat o durere îngrozitoare la finalul meciului cu CFR Cluj, scor 0-0.
Întreg staff-ul Vasluiului s-a agitat, crezănd că e vorba despre o ruptură la genunchi. În urma controlului medical, conducătorii galben-verzilor au fost ceva mai calmi, jucătorul din Honduras alegîndu-se doar cu o fisură de maleolă.
Din păcate, el nu va mai ajuta Vasluiul în acest final de sezon, însă are toate şansele să evolueze la Mondialul din Africa de Sud.
R: Accidentarea ta a venit ca un şoc pentru fanii tăi…
Costly: Ne nimic grav, sunt doar trei săptămîni de absenţă. Voi face tot posibilul pentru a fi recuperat. Nu vreau să ratez Mondialul. Este cel mai important pentru mine, prezenţa la turneul final.
R: S-a vorbit de ruptură la început. Cum e?
Costly: E doar o fisură. Medicii de la echipă fac tot posibilul ca să fiu într-o stare bună şi să pot juca la Cupa Mondială.
R: La ce te-ai gîndit în momentul cînd ai simţit durerea în picior?
Costly: Prima dată m-am gîndit la absenţa de la Mondial. Chiar mi-au dat lacrimile, cînd colegii încercau să mă ridice în picioare, iar durerea mă apăsa şi mai tare. Abia atunci am conştientizat gravitatea situaţiei. Însă, rezultatul radiografiei cu raze X m-a mai liniştit. I-am avut pe toţi colegii alături de mine. Delgado, Wesley m-au îmbărbătat şi speră ca recuperarea să fie rapidă.
R: Ce le transmiţi fanilor tăi? Acasă la tine a fost o adevărată nebunie. Toată lumea aştepta veşti bune cu privire la starea ta.
Costly: Nu vă faceţi griji, totul e bine. Le mulţumesc pentru încurajări. Voi face tot posibilul să fiu prezent la turneul final al CM, pentru a aduce satisfacţii oamenilor din Honduras.
{{text}}