GSP special   •   Diverse   •   INFO

Ce urmează în sport

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 08 mai 2010

VESTE BUNĂ. Costly va fi apt pentru Mondial

Atacantul lui FC Vaslui, Carlo Costly, va fi sigur unul dintre reprezentanţii Ligii I la Campionatul Mondial din Africa de Sud. Hondurianul a aflat ieri că nu are fractură de maleolă, ci doar fisură în urma accidentării pe care a suferit-o în meciul cu CFR şi va lipsi maximum 3 săptămîni, iar Mondialul debutează peste o lună. "Mi-au dat lacrimile cînd colegii încercau să mă ridice, iar durerea era insuportabilă. Nu vreau să ratez Mondialul fiindcă îmi doresc să aduc satisfacţii oamenilor din Honduras", a spus Costly. Atacantul pleacă marţi pentru a fi consultat de medicul "naţionalei".



CM 2010. Marţi se dau listele de 30 pentru CM

Mai sînt numai trei zile pînă la termenul limită fixat de FIFA celor 32 de participante la Mondiale pentru a trimite loturile provizorii de 30 de jucători. Listele de 23 se vor definitiva pe 1 iunie. Dacă însă în perioada rămasă pînă la debutul competiţiei din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie) va interveni o accidentare gravă, selecţionerii vor putea înlocui, cu 24 de ore înaintea primului lor meci de la turneul final, un singur jucător şi doar cu altul din lista de 30.



CICLISM. Turul Italiei pe ecran

Azi începe Turul Italiei. O ediţie lipsită de vedete, dar cu un traseu frumos. Caravana porneşte la drum din Olanda, de la Amsterdam. Doar de şapte ori, Il Giro a avut etapa de început în afara Italiei. Primul tur important al anului va fi transmis în direct de Eurosport, etapa de azi începînd cu ora 16:30. Il Giro durează trei săptămîni şi va traversa Olanda şi Italia, încheindu-se la Verona, cu un contratimp.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.