Fotbal   •   Liga 1   •   FC VASLUI - STEAUA, MÎINE, 20:00, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO

Gigi a bătut Steaua '86 :S

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  duminică, 09 mai 2010

GSP TV, cu Becali invitat, a avut rating cu 50% peste Sport.ro, care i-a avut în platou pe Ienei, Tudorel Stoica şi Iovan. GSP TV e un post vizibil în doar 40% din gospodării, în timp ce Sport.ro are acoperire naţională





Apetitul românilor pentru declaraţiile spectaculoase ale patronilor este mai mare decît amintirea performanţelor. Asta arată audienţele zilei de vineri, 7 mai 2010.



A fost ziua în care s-au împlinit 24 de ani de la Everestul fotbalului românesc: cîştigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua. A fost însă şi ziua în care s-a înregistrat un duel mediatic inedit: Gigi Becali versus componenţii lotului Stelei din 1986.



Primul a fost invitat la GSP TV, intrînd în direct de la reşedinţa sa. Sport.ro, pe acelaşi interval orar, 16:30-17:45, i-a avut în studio pe Emeric Ienei, Tudorel Stoica şi Ştefan Iovan, ultimul fiind căpitanul roş-albaştrilor pe 7 mai 1986.



Ieri dimineaţă, GfK România a oferit audienţele celor două emisiuni. Media celor 5 sferturi de oră arată că Gigi Becali a cîştigat "disputa" cu Steaua '86. GSP TV a avut un rating mediu de 0,3 faţă de doar 0,2 înregistrat de Sport.ro. Asta înseamnă că 34.000 de oameni au preferat să-l privească pe Becali, în timp ce la eroii de la Sevilla s-au uitat doar 23.000 de telespectatori.





"Cine a marcat pentru Steaua în finala de la Sevilla? Parcă Lăcătuş şi...şi mai cine a marcat, că nu mai ştiu?! Balint? A, da, şi Balint!"

Gigi Becali, patron Steaua





"Nu mai credem în titlu"

Deşi Gigi Becali a spus că încă mai speră să cîştige campionatul, chiar căpitanul Stelei a ţinut să-l contrazică. "Va fi foarte greu la Vaslui, acolo e un grup foarte puternic.  Nu ne mai gîndim la titlu, sperăm să obţinem locul doi", a declarat Petre Marin, cel mai vechi component al lotului actual. Jair (36 de ani) a venit în Ghencea acum 6 ani.



Argăseală nu pleacă

Gigi Becali a ţinut să clarifice situaţia preşedintelui Valeriu Argăseală. "Indiferent că va veni sau nu Piţurcă sau că va veni sau nu Dinu Gheorghe, Argăseală nu va pleca. El nu are cum să plece pentru că toată munca administrativă el o face", a declarat patronul.



"Să rămînem prieteni cu Lăcătuş!"

Ovidiu Petre a prefaţat marea dispută cu FC Vaslui de mîine seară. "Ne-am descătuşat un pic după victoria cu Astra, eram încordaţi, presiunea era foarte mare. Noi  acum ne gîndim la meciul cu Vaslui, unul foarte important pentru noi. Cu Lăcătuş va fi o întîlnire normală, sper să rămînem prieteni şi după acest meci", a declarat mijlocaşul roş-albaştrilor.





INBOX



- Cu amenda de 10.000 de euro încasată pentru incidentele de la meciul cu Astra, clubul Steaua a adunat în doar 3 săptămîni sancţiuni de 135.000 de euro.

- Steaua va pleca astăzi cu avionul la Iaşi, iar drumul pînă la Vaslui îl va continua mîine cu autocarul. Tot cu autocarul va fi făcută şi distanţa Vaslui - Bucureşti, a doua zi după joc.

- Site-ul stelisti.ro te invită să scrii ce amintiri ai de la finala Cupei Campionilor din 1986 şi rîndurile scrise de tine pot apărea în Gazeta Sporturilor.

- Gigi Becali despre "centralul" meciului cu FC Vaslui: "Istvan Kovacs e un arbitru care ne-a fost mereu ostil, deci sînt curios cum va arbitra acum".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.