International   •   CM 2010   •   31 DE ZILE PÎNĂ LA STARTUL CM

Accidentat din nou, Rooney poate rata Mondialul!

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 11 mai 2010

Golgeterul lui Manchester United îi dă fiori selecţionerului Angliei, Fabio Capello. S-a accidentat din nou şi e incert pentru Mondial





Wayne Rooney ţine Anglia cu sufletul la gură. În finalul unui sezon extrem de solicitant, în care a fost vioara întîi la Manchester United, picioarele nu l-au mai ajutat. Duminică, la 4-0 cu Stoke, a ieşit după 75 de minute, fără să mai aştepte schimbarea propriu-zisă.



"Lui Wayne i-a recidivat o leziune mai veche la aductori", a anunţat managerul Alex Ferguson, dînd astfel alarma la "naţionala" Angliei. Rooney e piesa centrală în angrenajul gîndit de selecţionerul Fabio Capello şi tocmai fişa lui medicală "e din ce în ce mai stufoasă".



Cele dintîi semne de îngrijorare au apărut la finala Cupei Ligii, cu Villa, cînd mai vechile probleme pe care "vîrful" lui United le acuzase la genunchi s-au agravat din cauza terenului dur de pe Wembley. Prima manşă a "sfertului" de Ligă cu Bayern, din 30 martie, i-a adus o altă accidentare: entorsă la gleznă.



Ar fi trebuit să stea în jur de o lună, dar Ferguson l-a forţat în returul de peste o săptămînă şi Wayne a ieşit din nou şchiopătînd. Urmarea: trei etape de campionat pe tuşă şi alte trei, ultimele disputate, în care a bifat o singură dată 90 de minute, n-a mai marcat şi s-a ales cu o nouă leziune, la aductori.





34 de goluri a marcat Rooney în toate competiţiile sezonului 2009-2010



43 de meciuri oficiale a bifat internaţionalul englez de-a lungul acestei stagiuni





Alte incertitudini

Selecţionerul Fabio Capello are şi alte motive de îngrijorare. Gareth Barry a suferit o leziune la ligamentele gleznei, iar lui Rio Ferdinand nu i-a trecut spatele nici acum. "Rio va merge în Africa de Sud doar dacă se pune pe picioare în timp util", a anunţat Capello, care le-a pus deja cruce lui Bridge, Owen şi lui Beckham.





SPANIA



Torres, marea necunoscută

Spania tremură şi ea pentru trei dintre vedetele sale. Fabregas (Arsenal), victima unei fisuri de peroneu, şi Iniesta (Barcelona), căruia i-a recidivat o ruptură la bicepsul piciorului drept, sînt în ultima fază a recuperării. Dar Fernando Torres, reoperat recent la meniscul genunchiului drept, e în continuare un mare semn de întrebare.





11 mai - data limită pentru anunţarea loturilor lărgite de 30 de jucători

1 iunie - data limită pentru anunţarea loturilor definitive de 23 de jucători

11 iunie - meciul de deschidere, Africa de Sud - Mexic, programat pe stadionul Soccer City din Johannesburg

25 iunie - ia sfîrşit faza grupelor

26/29 iune - au loc optimile de finală ale competiţiei

2/3 iulie - se dispută sferturile de finală ale întrecerii

6/7 iulie - sînt programate semifinalele

10 iulie - are loc finala mică

11 iulie - se dispută finala, pe stadionul Soccer City din Johannesburg

- Partidele vor începe de la 14:30 (în week-end), 17:30 şi 21:30, ora României

- Toate meciurile vor fi transmise în direct de TVR

- El al treilea Mondial consecutiv la care nu participă România

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.