Sporturi   •   Handbal   •   FINALA LIGII CAMPIONILOR / OLTCHIM - VIBORG, SÎMBĂTĂ, 20:45, PRO TV şi liveTEXT pe GSP.RO

Oltchim nu a făcut nici un transfer pentru viitorul sezon » Au pierdut războiul!

Articol de Marian Ursescu   —  marți, 11 mai 2010

Oltchim Rm. Vîlcea nu a transferat nici o jucătoare pentru sezonul viitor. În schimb, Viborg, Gyor, Hypo Viena şi Larvik nu au stat cu mîinile în sîn



Campioana României le va pierde în schimb pentru sezonul viitor pe Fiera, Lecuşanu şi Szucs





Văzută drept una dintre puterile continentului în handbal, campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, va avea o concurenţă şi mai mare sezonul viitor la cîştigarea Ligii Campionilor.



Dintre echipele care au pătruns în semifinalele competiţiei, în actualul sezon, Oltchim Rm. Vîlcea este singura formaţie care nu a reuşit nici un transfer! În schimb, toate opozantele s-au întărit serios. "Ştim asta, dar, din păcate aşa stau lucrurile. În ciuda eforturilor noastre de a ne întări cu jucătoare de mare valoare, ne-am lovit de refuzul acestora. Nimeni nu vrea să audă de România!", a declarat supărat preşedintele Ioan Gavrilescu.

Oltchim a tratat în tot acest timp cu foarte multe handbaliste. A făcut oferte concrete pentru Alexandrina Barbosa, centrul "naţionalei" Portugaliei, de la Itxako Estella, care a jucat şi la Rulmentul, a negociat cu Andreea Lekici, centrul "naţioanlei" Serbiei şi al slovenelor de la Krim Ljubljana, şi-a dorit-o pe Anna Kocetova, de la Dinamo Volgograd. Toate au declinat însă ofertele. "Au spus că ar veni la Oltchim, că ştiu că se vrea performanţă, dar le e teamă de România. Pun totul pe diferenţa de obiceiuri, pe tradiţie şi cultură", a adăugat Gavrilescu.

Oficialii vîlceni au purtat tratative şi cu jucătoare din Coreea de Sud, dar aici s-au lovit de refuzul federaţiei, care nu le dă handbalistelor dreptul de transfer. "O să vedem ce putem face, dar e deja tîrziu. Toate echipele s-au întărit, transferurile sînt deja făcute. Ne vom aşeza după finala cu Viborg la masă să vedem ce putem rezolva", a încheiat Ioan Gavrilescu.



Larvik, în pole-position

Campioana Norvegiei are acum în lot nu mai puţin de nouă campioane olimpice



În funcţie de transferurile făcute în această primăvară, Larvik HK este una dintre favoritele la cîştigarea Ligii în sezonul viitor. Campioana Norvegiei a reuşit să readucă acasă trei jucătoare norvegiene, toate campioane olimpice.

Nici Gunnar Prokop, managerul lui Hypo Viena, nu a stat cu mîinile în sîn. Hypo a transferat trei jucătoare de echipă naţională, între acestea numărîndu-se şi Carmen Amariei. Viborg, în ciuda problemelor financiare pe care le are, a încercat să-şi păstreze nucleul de bază. A pierdut 6 handbaliste, dar dintre acestea doar două erau titulare de bază.



Ce transferuri au făcut adversarele?

ETO GYOR

Au venit:

Katrine Lunde Haraldsen (Viborg)

Ana Gros (Krim Ljubljana)

A plecat:

Zsuzsanna Tomori



VIBORG

Au venit:

Mouna Chebbah (Esbjerg)

Marjt Mal Frafjord (Byasen)

Christine Pedersen (FCK Copenhaga)

Au plecat:

Katrine Lunde Haraldsen (Gyor)

Kristine Lunde Borgersen (Hypo Viena)

Gitte Aaen (Hypo Viena)

Monika Kovacsicz (FTC Budapesta)

Katarina Bralo (HBC Nîmes)

Lene Lund (retrasă)



LARVIK

Au venit:

Gro Hammerseng (FC Midtjlland)

Katya Nyberg (FC Midtjlland)

Linn Kristin Riegelhuth (FCK Copenhaga)

Au plecat: -



OLTCHIM

Au venit: -

Pierderi pentru sezonul viitor:

Adina Fiera (însărcinată)

Narcisa Lecuşanu (retrasă)

Gabriella Szucs

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.