Campionate

Ibrahimovici se mută în Anglia?

Zlatan Ibrahimovici, Ibrahimovici, Barcelona

Articol de Constantin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

FC Barcelona ar vrea să renunţe la atacantul suedez, oferit la Chelsea şi Manchester City.


Viitorul lui Zlatan Ibrahimovici ar putea fi în Premier League. La o asemenea soluţie s-a ajuns la finele unui sezon sub aşteptări. Adus vara trecută cu 66 de milioane de euro, preţ în care a fost inclus Eto'o, atacantul suedez nici nu şi-a atins ţinta pentru care a lăsat Interul, cucerirea Ligii, nici nu a jucat la înălţimea pretenţiilor. Ba, în ultima vreme a ajuns rezervă, în umbra puştiului Bojan Krkici.

Seria de nereuşite au făcut ca Zlatan să nu se simtă fericit în "Camp Nou". Totodată, a apărut şi disponibilitatea oficialilor "blaugrana" de a-l ceda. Pretendenţi există. Dacă Juventus nu-şi permite să-l reangajeze, alte două cluburi, ambele engleze, au deja bani pregătiţi să-l ia. Unu-i Chelsea, unde Ancelotti îl cere fiindcă nu-l poate transfera pe Torres de la Liverpool.

Cealaltă variantă se numeşte Manchester. Patronii arabi ai "cetăţenilor" nu duc lipsă de lichidităţi şi sînt gata să-i facă pe plac lui Roberto Mancini, cu care Ibrahimovici a cucerit titlul cu Inter. Anglia ar fi şi pe gustul jucătorului, fiindcă i se potriveşte mai mult stilul bazat pe forţă.

ZLATAN LA FC BARCELONA
Competiţie    Partide Goluri    Pase decisive
Primera    28    16    7
Ligă    10    4    2
Cupă    2    1    0

L-ar schimba Villa
Are cine să-l înlocuiască pe Ibrahimovici dacă el va pleca de la Barca. Presa catalană susţine că preşedintele Joan Laporta s-a înţeles cu Valencia pentru David Villa contra sumei de 40 de milioane de euro. Atacantul spaniol va semna pe patru sezoane. Laporta vrea să-l prezinte pe 19 mai, ca un cadou de despărţire: în iunie, cînd vor fi alegeri la preşedinţia Barcelonei, va părăsi postul, deoarece nu mai are voie la un nou mandat.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.