Fabulosul atacant al lui Atletico Madrid, Diego Forlan, a înscris 55% dintre golurile formaţiei sale în Europa League în acest sezon, 6 din 11.
"Încă nu-mi vine să cred ce am reuşit! Cu timpul abia cred că ne vom da seama ce s-a întîmpla de fapt!
Meritam să batem de la început, am jucat mult mai bine şi mă bucur enorm că am înscris de două ori. Dedic golurile familiei, suporterilor şi iubitei mele.
Acum cred că trebuie să ne bucurăm, avem timp destul după aceea să ne gîndim şi la finala Cupei Spaniei.
Am şi un mesaj pentru suporteri: Să se bucure, să nu facă multe pagube şi iar mîine ne vom bucura împreună, dacă ne lasă vulcanul", a zis atacantul care pe 19 mai va împlini 31 de ani.
International • Europa League • ATLETICO - FULHAM 2-1
Forlan: "Încă nu-mi vine să cred ce am reuşit!"
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 12 mai 2010
{{text}}