Sporturi   •   Handbal   •   FINALA LIGII CAMPIONILOR / OLTCHIM - VIBORG, SÎMBĂTĂ, 20:45, PRO TV şi liveTEXT pe GSP.RO

Oltchim joacă mîine returul cu Viborg » Ne agăţăm de speranţă!

Articol de Marian Ursescu   —  vineri, 14 mai 2010

Vîlcencele promit că sîmbătă vor face totul ca să cîştige trofeul. Cer în schimb ajutor din partea spectatorilor





"Viborg nu ne-a surprins cu nimic în meciul tur. Noi ne-am surprins cu evoluţia noastră slabă. Orice echipă pe care am fi întîlnit-o în acel meci ne bătea, pentru că noi nu am jucat la valoarea noastră", spune Cristina Neagu. Interul stînga a marcat în tur de 6 ori, dar nu e mulţumită de ce a făcut pe teren. Mocneşte în ea multă ambiţie şi determinare. Parcă nu mai are răbdare şi vrea să vină mai repede ora returului cu Viborg.



"E o diferenţă mare de recuperat, dar ne agăţăm de orice speranţă. O să avem răbdare, în 60 de minute se pot întîmpla multe. Nu e important să începem cu 7-0 şi apoi să pierdem handicapul. La final, cînd tabela va arăta diferenţa care ne trebuie, vom fi mulţumite", adaugă Neagu.



E completată imediat de cea mai bună prietenă a ei, interul dreapta Patricia Vizitiu. "În tur, am rămas datoare. Şi nu numai eu sau Cristina, toate. Am jucat prost, un meci care nu ne face cinste, pe care dorim să-l uităm. Şi nu putem să-i facem pe oameni să-l uite decît printr-o prestaţie extraordinară sîmbătă".



O săptămînă grea

Adriana Nechita, extrema dreapta a Oltchimului, îşi reproşează şi acum cele patru ratări faţă în faţă cu portarul Lunde. "Am aruncat exact unde se aştepta ea. Am început bine, dar apoi am ratat. Eu sînt vinovată", spune Ada. Vorbeşte apoi de ceea ce e de făcut. "A fost o săptămînă grea în care ne-am tot gîndit la ce am greşit. Le-am dat şansa să ne alerge şi să marcheze mult pe contraatac. Acum noi trebuie să ne apărăm foarte bine şi să înscriem goluri uşoare apoi pe faza a doua şi contraatac", adaugă extrema.



Se aşteaptă la ce e mai greu. "Danezele nu vor veni în România să ne privească de sus acum, că au cîştigat la şapte goluri. Le cunosc şi nu e stilul lor. Dar noi avem încredere în forţele noastre.  Am ajuns aici pe valoare şi cred că nu sîntem cu nimic mai prejos decît Viborg", a încheiat Adriana.





"Ştim că nu s-a mai întîmplat niciodată ca o echipă să întoarcă soarta unei finale după ce a pierdut la şapte goluri, dar vrem să dovedim că e un început în toate"

Iulia Puşcaşu, extremă stînga Oltchim



"Vom avea în spatele nostru 5.000 de oameni. Sînt sigură că vom avea parte de o atmosferă aşa cum doar românii ştiu să o facă. Sper ca Viborg să fie timorată"

Steluţa Luca, inter dreapta Oltchim



"Ne-am luat măsuri la linia lor de nouă metri. În meciul tur am primit prea multe goluri, am fost prea pasive în apărare"

Cristina Neagu, inter stînga Oltchim





Viborg vine azi

Campioana Europei, Viborg HK, va sosi azi în România, cu o cursă charter, pe aeroportul Otopeni. Antrenorul Jakob Vestergaard are la dispoziţie întreg lotul de jucătoare şi va miza, cu siguranţă, pe aceleaşi handbaliste care au jucat şi în meciul tur, de la Herning. Viborg va susţine la ora meciului un antrenament în Sala Polivalentă, la care danezii au anunţat că nimeni nu are voie să asiste.



Obiectivul sezonului viitor: cîştigarea Ligii

Preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, a dezvăluit că pentru sezonul viitor s-a hotărît care va fi obiectivul echipei în Liga Campionilor. "Am făcut lucrurile progresiv. În 2008 am trecut de prima fază a grupelor, în 2009 am jucat semifinale şi acum, în 2010, sîntem în finală. E normal ca să ne propunem pentru 2011 să cîştigăm trofeul", a declarat Gavrilescu. Antrenorul Radu Voina crede că politica clubului e una sănătoasă. "E normal să se întîmple aşa. Şi jucătoarele îşi doresc mai mult. Oltchim e un club unde se poate face performanţă".



"Cine nu crede, nu obţine nimic!"

Pivotul Oltchimului, Oana Manea, visează în continuare să cîştige Liga Campionilor. "Am pierdut în tur la o diferenţă mare, am făcut un meci foarte slab în Danemarca, dar mai există speranţe. Cine nu crede nu obţine nimic. Şi asta e valabil în general, în viaţă", a declarat Oana Manea. Vîlceanca e gata să dea totul pentru a ridica trofeul deasupra capului sîmbătă seara. "Ne-am pregătit în această săptămînă, le visăm pe daneze. Am urmărit meciul tur de zeci de ori. Sper să prindem acum o zi bună şi să ne ajutăm în apărare una pe alta. Numai aşa putem întoarce rezultatul", a adăugat Oana.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.