La antrenamente, jucătoarele Oltchimului s-au bătut mai rău ca într-un meci oficial. Miza e prinderea unui loc în lotul pentru returul finalei.
Din cele 21 de jucătoare pe care Radu Voina le-a avut zi de zi la antrenamente, doar 14 vor prinde returul finalei Ligii Campionilor. În ideea de a-l impresiona pe antrenor şi din dorinţa de a prinde un loc pe foaia oficială de joc, handbalistele nu au făcut rabat de la nimic la şedinţele de pregătire. "Mi-e frică, la un moment-dat, să nu se accidenteze. Nu se menajează deloc, e mai raău ca într-un meci oficial. Le-am şi spus, ca un reproş aşa, că nici în Danemarca nu au jucat cu o asemenea ambiţie", a declarat antrenorul Radu Voina.
Joi, la penultimul antrenament dinaintea finalei Ligii, Radu Voina şi secundul Aurelian Roşca au împărţit lotul în două pentru un joc în care să repete sistemele de joc şi schemele ce le vor folosi contra celor de la Viborg. Voina a stat pe banca "albastrelor", la care au evoluat Tolnai, Elisei, Neagu, Lecuşanu, Stanca, Maier, Beşe, Gatzel şi Smedescu, iar Roşca a dat indicaţii "verzilor", care au mizat pe Ungureanu, Nechita, Vizitiu, Szucs, Pidpalova, Manea, Şimkute, Puşcaşu, Fiera şi Vaşciuk.
"Vă rog să nu lăsaţi jocul prea dur, fluieraţi cînd se încing spiritele!", le-au cerut antrenorii celor doi arbitri. Degeaba, nu a fost cu putinţă să le oprească pe jucătoare care au dat dovadă de multă ambiţie. La un momendat, Vizitiu a fost serios tamponată în atac şi sîngele a început să-i şiroiască pe faţă.
"Joc, orice ar fi!"
Interul dreapta s-a speriat, a început să plîngă în momentul cînd a pus mîna şi a văzut palma plină de sînge. "Stai liniştită, nu s-a întîmplat nimic grav! Ţi s-a crăpat doar pielea sub ochi", i-a spus fizioterapeutul Adrian Ionescu. Doctorul Florin Oancea a plecat cu ea în vestiar. "Să nu mă coşi! Nu vreau să mă coşi, îmi pui doar un plasture", i-a strigat Vizitiu, care a revenit în sală după zece minute. Antrenorii nu au mai băgat-o însă la joc. Voina s-a dus la ea şi a mimat, în glumă, că o loveşte cu pumnul. "Hai, că e bine, văd că nu te fereşti!", i-a spus tehnicianul. "Joc, orice ar fi. Nu mă sperii doar din atît. Trebuie să tragem şi cu dinţii ca să cîştigăm cu Viborg", a declarat Patricia.
Elisei şi Pidpalova ca noutăţi
Antrenorul Radu Voina va anunţa azi lotul de 14 cu care va aborda returul contra lui Viborg. După ultimele antrenamente, tehnicianul va miza probabil pe ucraineanca Anastasia Pidpalova, pentru a întări forţa de atac a echipei, dar şi pe Valentina Elisei Ardean. Rămîne de văzut care vor fi handbalistele rămase pe dinafara lotului, Voina avînd de ales, cel mai probabil, între Regina Şimkute, Adina Fiera sau o altă extremă dintre Iulia Puşcaşu, Ramona Maier şi Adriana Nechita.
Sporturi • Handbal • LIGA CAMPIONILOR / OLTCHIM - VIBORG, AZI, 20:45, Protv şi liveTEXT pe GSP.RO
Fetele lui Radu Voina riscă totul la antrenamente » Gladiatoarele Oltchimului încă speră!
Patricia Vizitiu, Vizitiu, Oltchim
Articol de Marian Ursescu — sâmbătă, 15 mai 2010
{{text}}