Dacă va învinge pe Viborg la 8 goluri, Oltchim va cîştiga Liga Campionilor. În istoria competiţiei nu s-a întîmplat ca în finală să se întoarcă o asemenea diferenţă de scor. Dar sportul românesc a mai avut momente uimitoare. Cei 5.000 din sală pot avea un rol important.
Oltchim are nevoie, azi, de un miracol. Trebuie să bată la cel puţin opt goluri diferenţă pentru a cîştiga Liga Campionilor.
Nici o echipă din handbalul feminin nu a reuşit să refacă o diferenţă mai mare de cinci goluri într-o finală de Liga Campionilor. Oltchim încearcă o minune, să întoarcă acel dureros 21-28, încasat acum o săptămînă la Herning, în Danemarca.
În faţa celei mai puternice echipe din lume, campioana Europei, Viborg, Neagu, Ungureanu, Stanca şi celelalte vîlcence sînt pregătite să realizeze ceea ce pare imposibil. "Nu am ajuns pînă aici ca acum să abandonăm lupta. Vom muri cu ele de gît! În tur am jucat prost, dar acum, în faţa suporterilor noştri, sper să prindem o zi senzaţională. E greu de recuperat şapte goluri, dar ce ne opreşte să sperăm?", a declarat pivotul Oana Manea.
Polivalenta din Bucureşti va fi arhipilnă. 5.000 de oameni sînt pregătiţi să trăiască o mare bucurie. Fetele au primit mesaje de încurajare din toată ţara. Aproape două mii de suporteri vor veni azi de la Rîmnicu Vîlcea. "Am încredere în fete. S-au pregătit pentru acest meci ca niciodată. Sînt capabile să repare greşeala din tur", crede antrenorul Radu Voina. "Trebuie să dăm totul în acest meci. La final sper ca pe tabelă să fie cel puţin opt goluri diferenţă", a adăugat Adriana Nechita.
Sporturi • Handbal • LIGA CAMPIONILOR / OLTCHIM - VIBORG, AZI, 20:45, Protv şi liveTEXT pe GSP.RO
Faceţi-i pe români fericiţi » Revoluţie! Pe tabelă :)
Articol de Marian Ursescu — sâmbătă, 15 mai 2010
{{text}}