Managerul general a spus ieri că a luat decizia de a pleca la finalul sezonului, hotărîre pe care i-a transmis-o deja lui Becali.
Cu două etape înainte de final, primul om din actuala organigramă a clubului care şi-a anunţat deja plecarea e Basarab Panduru. "Este o decizie pe care am luat-o şi pe care i-am transmis-o şi patronului. E o hotărîre irevocabilă, începînd cu prima zi de după ultima etapă mă voi despărţi de Steaua", a spus Panduru la GSP TV.
"Nu regret că n-am acceptat postul de antrenor atunci cînd mi s-a propus după ce a plecat Bergodi. Eu mă numesc Panduru şi ăsta e felul meu de a fi. Aşa cred eu că e mai bine. Mai stau încă două etape ca să fiu alături de Stoichiţă pînă la capăt, după care «La revedere!»", a adăugat Pandi.
Decizia fostului "decar" din anii '90 vine după ce a fost acuzat în mod direct de Gigi Becali: "Şi Panduru e vinovat de situaţia de azi pentru că atunci cînd n-ai rezultate, nu te apreciază nimeni, n-are cum". Pandi ar fi fost îndepărtat din club indiferent dacă ar fi renunţat el sau nu.
"A venit la mine, mi-a zis că pleacă şi asta a fost tot. Pa, tată, la revedere i-am zis şi eu!"
Gigi Becali, patron Steaua
8 luni a stat Panduru în funcţia de manager general la Steaua, el fiind învestit în septembrie 2009
Fotbal • Liga 1 • STEAUA - CRAIOVA, MÎINE, 22:00, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO
Inevitabilul s-a produs » Panduru a ieşit în decor: "Adio!"
Basarab Panduru, Panduru, Steaua
Articol de Dan Udrea, Răzvan Rotaru — sâmbătă, 15 mai 2010
{{text}}