Auto

Webber va pleca din pole position şi la Monaco

Articol de Valentin Damian  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Mark Webber va pleca primul de la grilă, la fel ca săptămîna trecută la Barcelona, unde pilotul în vîrstă de 34 de ani a şi cîştigat


Mark Webber, australianul lui Red Bull, este în formă mare (foto). A fost cel mai rapid în calificările de la Monte Carlo şi a obţinut pole-position-ul pentru a doua oară consecutiv. Şi cum circuitul monegasc este extrem de îngust, pilotul de 34 de ani are mari şanse să şi cîştige dacă nu se întîmplă ceva neprevăzut. De această dată, Vettel nu îl va seconda. Germanul va fi doar în linia a doua a grilei din cauza lui Robert Kubica, polonezul avînd o prestaţie excelentă.

Favoriţii Massa (Ferrari) şi Hamilton (McLaren) urmează să ocupe poziţiile 4 şi, respectiv, 5, în timp ce Mercedes GP cu Rosberg şi Schumacher vin imediat în spate. Button (McLaren) s-a calificat in extremis în sesiunea a doua a calificărilor. Fernando Alonso, coechipierul lui Massa de la Ferrari, nu a participat la calificări. Spaniolul şi-a avariat grav monopostul vineri, la antrenamente, iar stafful său nu a putut reface maşina în timp util. Alonso va pleca din pitlane în MP al statului Monaco.


6 pole position-uri consecutive a obţinut Red Bull în acest sezon, egalînd recordul celor de la Ferrari deţinut de 4 ani

15:00, TVR 1 în direct

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.