Altele   •   Juniori   •   SEMNAL DE ALARMĂ

Alarmă la FRF după România U20-Insulele Capului Verde U 20, 0-0: "Granzii nu mai cresc talente"

Articol de Viorel Tudorache, Marius Mărgărit   —  duminică, 16 mai 2010

### Naşu' a convocat conducerea şi antrenorii fotbalului juvenil la raport pentru miercuri





Ultimul rezultat al unui lot naţional, România U 20- Insulele Capului Verde U 20, 0-0, din turneul internaţional din Portugalia, a umplut paharul ruşinii. Mircea Sandu a reacţionat: "Nu se mai poate aşa! În ultima lună, juniorii au jucat cîteva meciuri în care au luat vreo 17 goluri şi au marcat numai două! E clar că sistemul nu funcţionează. I-am convocat pentru miercuri pe toţi cei care se ocupă de fotbalul juvenil, să depistăm cauzele acestui declin care se tot adînceşte de atîţia ani".





"La cluburi e problema"

Mircea Sandu a evitat să precizeze ce măsuri intenţionează să ia şi nici nu a nominalizat vinovaţii pentru această situaţie. A acuzat însă cluburile: "Steaua, Dinamo, Rapid şi alţii, nu mai cultivă talente. Patronii sînt prea ocupaţi cu scandalurile. De acolo au venit din ce în ce mai puţini copii şi tineri pregătiţi să facă faţă la nivelul echipelor naţionale. La cluburi încep problemele".





Belodedici: "Am ajuns să apelăm la LPS-uri şi şcoli private"

Directorul tehnic al loturilor de juniori, Miodrag Belodedici, descrie situaţia din ţară: "Am umblat prin multe locuri. Sînt judeţe care, practic, au dispărut de pe harta fotbalistică. Copiii nu mai au unde să se ducă la cluburi. Iar dacă ajung totuşi, condiţiile sînt extrem de precare. Nu sînt pregătiţi nici fizic, nici tehnic, nici tactic. Tot sistemul e în colaps. Iar jocul prestat nu ne dă speranţe că ar putea fi mai bine în viitorul apropiat".



Tot Belo a dezvăluit un amănunt şocant: "România a ajuns într-o situaţie cum nu cred că mai există în lume. Nu mai avem ce să luăm de la cluburi pentru loturile naţionale şi sîntem nevoiţi să apelăm la liceele cu program sportiv sau la şcolile de fotbal private".  





14% este procentul calificărilor la turneele finale ale "naţionalelor" de juniori/tineret după '90: 7 din 49 de campanii





Săndoi nu demisionează

Emil Săndoi (foto) va organiza mîine, de la ora 12:00, o conferinţă de presă, la Casa Fotbalului. Antrenorul selecţionatei de tineret va prezenta concluziile după participarea reprezentativei sub 20 de ani a României la Turneul Internaţional de la Viseu din Portugalia, unde a înregistrat următoarele rezultate: 0-4 cu Portugalia, 0-0 cu Belarus şi 0-0 cu Insulele Capului Verde. Emil Săndoi este din 2006 antrenorul selecţionatei de tineret şi a ratat două calificări la CE. El are obiectiv să ducă "naţionala" U21 la CE 2011 şi la JO 2012. 



Cheran şi Sava confirmaţi după ratări

Selecţionatele U17 şi U19 ale României au ratat lamentabil, în această primăvară, calificările la turneele finale ale CE 2010, dar antrenorii celor două reprezentative au fost confirmaţi de FRF. Florin Cheran îşi continuă activitatea la lotul U18, iar lui Cristi Sava i-a fost încredinţat lotul U15.  



Antrenorii zonali în vizor

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, este nemulţumit de activitatea antrenorilor zonali şi doreşte să restructureze acest departament de scouting. "Sînt vreo 16. Federaţia îi plăteşte în regim de colaborare, cu 400-500 de lei pe lună, dar nu  te mai poţi baza pe ei. Unii lucrează la cluburi, alţii sînt pensionari. Au apărut vorbe că nu semnalează întotdeauna antrenorilor federali cei mai buni jucători, ci o fac pe interese", a dezvăluit un federal.





"Mai rău decît 0-0 cu Insulele Capului Verde, mie mi se pare acel 0-4 cu Portugalia, care ne arată de fapt cît de mult stagnăm noi, nu cît au progresat lusitanii!"

Mircea Rădulescu, directorul Şcolii de Antrenori



"Le tot spun celor de la cluburi. Nu-i mai forţaţi pe copii la rezultate. Învăţaţi-i fotbal, să paseze, să joace în echipă. Nu ţin cont şi ajung la noi, la 15 ani, de nu ştiu să stea în teren"

Miodrag Belodedici, director tehnic loturi juniori



"M-am gîndit să demisionez de la FRF, să fac ce face Hagi, poate aşa aş ajuta mai mult fotbalul românesc. Dar cel care ar veni după mine ar avea aceleaşi probleme"

Miodrag Belodedici, director tehnic loturi de juniori



"Mi se pare normal ca un copil să vină pregătit de la Steaua, Dinamo, Rapid. Ajung însă la vîrsta junioratului doar cu calităţi native. Asta nu mai ajunge în fotbalul modern"

Miodrag Belodedici, director tehnic loturi juniori





Egalul lui Săndoi e instructor

Încă un motiv de ruşine pentru reprezentativa sub 20 de ani a României, care a reuşit vineri doar o remiză, 0-0, cu selecţionata similară a Insulelor Capului Verde. Antrenorul minusculei selecţionate africane, Lucio Antunes (foto), nu are calificare de antrenor. El a obţinut abia în urmă cu o lună licenţa C din partea CAF. Potrivit normelor internaţionale, posesorii licenţei C sînt consideraţi instructori cu un grad superior de competenţă, dar nu sînt asimilaţi ca antrenori calificaţi. Lucio Antunes este şi secundul "naţionalei" mari. Emil Săndoi are licenţa Pro din 2005.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.