Oltchim a pierdut finala Ligii Campionilor, dar nu dezarmează. În sezonul viitor şi-a stabilit deja obiectivul: să cîştige trofeul.
Handbalistele de la Oltchim au ajuns în vîrf. Din 2006, de cînd la Vîlcea s-a format nucleul galactic, rezultatele nu au încetat să apară. Au fost cîştigate Cupa Cupelor, Supercupa Europei, apoi semifinale în Liga Campionilor şi finala. "Am luat totul pas cu pas. Ca în orice domeniu, trebuie să ai răbdare, să fii perseverent. Am pierdut acum finala, dar nu vom ceda. Poate la anul e vremea noastră", a declarat preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu.
După meciul pierdut sîmbătă seara, 31-32, nimeni nu s-a supărat pe jucătoare. "Au luptat, s-au bătut pentru orice minge, am întîlnit o echipă mai bună decît noi", a spus antrenorul Radu Voina. "Ele au jucat mai degajat, au fost mai relaxate. Noi a trebuit să ne grăbim, să încercăm să recuperăm diferenţa şi de aici şi greşelile apărute", a adăugat extrema Adriana Nechita.
La banchetul de după meci, managerul Oltchimului, Constantin Roibu, nu a fost nici el trist. "Vă felicit pentru modul admirabil în care aţi luptat! În acest sezon aţi demonstrat că sînteţi o adevărată echipă. Nu trebuie să fiţi triste. Aţi jucat finala şi puţini se pot lăuda cu această performanţă. Nu uitaţi însă că trebuie să o luăm de la capăt. La anul, voi fi supărat dacă mai pierdem finala", le-a spus Roibu.
Sporturi • Handbal • OLTCHIM - VIBORG 31-32 (în tur 21-28)
Oltchim merge mai departe » Punct. Şi de la capăt
Articol de Marian Ursescu — luni, 17 mai 2010
{{text}}