Şeful clujenilor îşi doreşte să depăşească performanţa Urziceniului în Champions League.
5 trofee în ultimii doi ani au rentabilizat proiectul lui Paszkany. Boss-ul clujenilor vrea acum ca echipa sa să scoată capul şi în Europa. Paszkany a anunţat că va întări squadra lui Mandorlini, în toate compartimentele. "Am învăţat ceva din experienţa anterioară în Champions League. În anul în care joci în această competiţie ai nevoie de un lot mai numeros ca efectiv, dar şi mai valoros. Altfel, rişti să ai probleme mari în campionatul intern", a declarat Paskany.
Omul de afaceri clujean vrea să depăşească miracolul Unirii. "Îi respect mult pe cei de la Urziceni. Au ridicat ştacheta foarte sus şi asta ne obligă. Următorul pas pentru CFR trebuie să fie, clar, ieşirea din grupele Champions League. După ce ai ascultat o dată imnul Ligii pe stadionul tău, nu-ţi poţi dori decît să joci an de an în competiţia numărul 1 din Europa. Trebuie însă să ne propunem mai mult, să nu fim doar simpli parteneri de antrenament", a încheiat Paszkany.
4 puncte a adunat CFR în Champions League în ediţia 2008-2009
8 puncte a strîns Unirea Urziceni în sezonul trecut
"Noi folosim valizele doar cînd plecăm în călătorie. Aceste practici nu au nici o legătură cu spiritul lui CFR Cluj"
Arpad Paszkany
Fotbal • Liga 1 • CFR CLUJ - INTER 2-1
Arpad Paszkany vrea să supună Europa, după ce a dominat Liga I: "Să ieşim din grupe"
Arpad Paszkany, Paszkany, CFR Cluj
Articol de Valentin Şchiopu — luni, 17 mai 2010
{{text}}