Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - INTER 2-1

Titlul Clujului e contestat de rivale: "Campioana cu meciuri trucate!" :X

Articol de Remus Răureanu   —  luni, 17 mai 2010

Rivalele contestă titlul cîştigat de CFR şi îi acuză pe ardeleni că au apelat la procedee ilegale ca să-şi asigure triumful.





Cînd Clujul sărbătorea al doilea titlu din ultimii trei ani, adversarele CFR-ului ţipau toate odată, ca să acuze campioana că a aranjat ultima etapă, contra lui Internaţional (2-1). Gigi Becali: "100 la sută jucătorii de la Curtea de Argeş s-au dat la o parte! Mie mi-e frică să fac ce au făcut cei de la CFR. Probabil că Viera şi Emmanouel Kone, fotbaliştii împrumutaţi de ei la Inter, au promisiunea că li se vor mări salariile cu cîte 50.000 de euro în vara asta, cînd amîndoi revin la Cluj!".



Stelistul a mers mai departe şi a incriminat încă două partide ale vişiniilor: "CFR - Alba Iulia a fost, de asemenea, trucat. Iar la Craiova, ardelenii au marcat toate cele trei goluri pe zona centrală, ceea ce spune multe. Ei n-au rezolvat jocul cu Universitatea la pauză, să ştiţi, s-au "descurcat" cu cîteva zile înainte!".



Nici Adrian Porumboiu, care a evitat, de-a lungul acestui sezon, s-o critice pe CFR, n-a mai rezistat: "Viera, de la Internaţional, e sub contract cu Clujul şi prestaţia lui din meciul de sîmbătă nu-i face cinste campioanei! Uitaţi-vă la toate evoluţiile lui Viera din acest retur şi vedeţi dacă a mai făcut vreodată asemenea gafe!". Şi Timişoara a atacat prin Marian Iancu: "E posibil nici să nu cîştig vreun trofeu de acum încolo, dat tot n-o să procedez precum clujenii! CFR şi Internaţional au arătat precum Tarzan şi Jane!".





"Bucureştenii sînt pe locurile 5,6,7, aşa că le înţeleg frustrarea. Iar lui Iancu îi transmit că e jenant să nu cîştigi nimic, absolut nici un trofeu!"


Iuliu Mureşan, preşedinte CFR

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.