Nationala

Săndoi după dezastrul de la U20: "Am jucat foarte bine tactic, nu sînt îngrijorat pentru viitor"

Articol de Ionuţ Petrişor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Selecţionerul reprezentativei de tineret a României, Emil Săndoi, a oferit explicaţii pentru rezultatele dezastruoase înregistrate de reprezentativa U20 la turneul de pregătire din Portugalia în cadrul unei conferinţe de presă organizate astăzi.

Surprinzător, Săndoi spune că este mulţumit de modul cum au evoluat elevii săi din punct de vedere tactic, deşi "tricolorii" nu au reuşit să înscrie nici măcar un gol în cele 3 partide pe care le-au disputat contra Portugaliei (0-4), Belarusului (0-0) şi Insulelor Capului Verde (0-0).

"Mă învinovăţesc pentru că nu am explicat înainte de începerea turneului problemele pe care le-am avut. Nu am ştiut pînă în ultimul moment lotul pe care mă puteam baza, dar mi-am dorit să fac această acţiune pentru a creşte experienţa internaţională a acestor băieţi. Am primit invitaţia la începutul lunii martie, am acceptat să mergem în Portugalia fără să ştiu la acea dată că va fi etapă intermediară în primele două ligi.

Oricum, o acţiune cu meciuri internaţionale este mult mai utilă decît nişte antrenamente la Mogoşoaia, cîştigurile sînt cu totul altele. Cum campionatul era în desfăşurare, echipele nu au fost de acord să lase jucătorii la lot. Nu am reuşit să fac nici un antrenament cu băieţii pe care i-am avut la dispoziţie înainte de plecarea din ţară, unii dintre ei abia se cunoşteau la aeroport. Nu a fost o reprezentativă U20, ci una divizionară.

Am avut noroc că s-a amînat jocul dintre Steaua 2 şi Brăneşti, aşa au putut să onoreze convocarea Lungu şi Mustaţă. Jumătate dintre jucătorii noştri sînt născuţi în 91, iar cîţiva chiar în 92. Din punctul de vedere al rezultatelor pe care le-am obţinut, nu sînt mulţumit. Ne-am propus testarea de tineri jucători, am evoluat contra unor naţionale foarte puternice.

Portughezii au venit cu tot ce aveau mai bun pentru că la ei campionatul s-a terminat, la fel şi bieloruşii, iar cei din Capul Verde au foarte mulţi fotbalişti în liga secundă lusitană.
Sînt conştient că mi-am asumat nişte riscuri, sper ca băieţii să fi căpătat experienţă, e posibil ca la viitoarele acţiuni să apară cîţiva oameni din grupul care a fost acum deplasat în Porgutalia. Să vedem jumătatea plină a paharului!

Din punct de vedere tactic am jucat foarte bine, băieţii au înţeles ce voiam de la ei, dar am ratat incredibil în fiecare meci. Îl remarc pe Mustaţă de la Steaua 2, a jucat foarte bine în toate meciurile. Nu mă îngrijorează viitorul, avem şanse să ne calificăm la barajul pentru Campionatul European de Tineret", a spus Săndoi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.