Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - CRAIOVA 2-0

Stoichiţă s-a încurcat în declaraţii după meciul cu Craiova » Să rîdem cu "Lippi"! :D

Mihai Stoichita, Stoichita, Steaua

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 18 mai 2010

După meciul cu Craiova, Stoichiţă a încurcat tot: şi numele jucătorilor lui, şi aşezarea tactică a adversarului.



Mihai Stoichiţă a ratat toate obiectivele sezonului, e contestat de suporteri, dar şi-a păstrat, chiar şi aşa, capacitatea de a face lumea să rîdă. Cum reuşeşte antrenorul Stelei? În timpul conferinţei de presă de după victoria cu Universitatea (2-0), "Lippi" a mers din gafă în gafă.



"Gore" Tall, nu din Chitila

Fără să fi fost întrebat, Stoichiţă a ţinut să explice de ce a ales să-l împrumute de la APOP pe Gora Tall, fundaşul senegalez pe care nu l-a folosit nici un minut şi căruia nu-i mai ştie nici numele: "Vreau să clarific un lucru: «Gore» Tall a venit în ziua în care se închideau transferurile, eram în criză, ne trebuia neapărat un stoper. Nu cred că are rost să-l mai bag vreun minut, se va întoarce în Cipru. Era prea riscant să intre el contra Craiovei, nici în minutul 90 n-am mai fi fost siguri de victorie! Postul de fundaş central e unul care cere responsabilitate, nu putem să ne jucăm!".



N-a înţeles nimic din jocul Ştiinţei

Stoichiţă a trecut după aceea la analiza adversarului. I-a lăudat pe olteni, dar pentru performanţe neadevărate: "Mă uitam la Universitatea ce jucători buni are: fotbalişti de bandă ca Prepeliţă şi Bărboianu, un atacant central precum Mihai Costea". Primii doi au fost mijlocaşi centrali în Ghencea, nicidecum de bandă, iar Costea cel mic a evoluat ca mijlocaş stînga, nu ca vîrf!



Ca să confirme ideea că n-a priceput nimic din jocul lui Mihai, "Lippi" a completat: "Parpas a demonstrat că e un fotbalist de bază al Stelei, în condiţiile în care a avut un adversar de calibru, pe Costea". Însă cipriotul adus de Stoichiţă l-a avut adversar direct pe Dina, nu pe Costea! Acesta din urmă s-a întîlnit în majoritatea fazelor cu Emeghara, fundaşul dreapta al Stelei, doar pe final jucînd atacant central şi intersectîndu-se cu Stelios.





"Cei care nu văd progresul înregistrat de noi în acest sezon nu ştiu matematică! Locul 4 înseamnă o clasare mai bună decît locul 6, din campionatul trecut"

Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua



"Stoichiţă, sclav la oier, de sîmbătă eşti şomer!"

scandare a suporterilor Stelei în timpul meciului cu Craiova



Recordurile negative ale lui Stoichiţă:

- A înregistrat cea mai drastică înfrîngere din istoria confruntărilor dintre Steaua şi Rapid, 1-5 în Giuleşti.

- Cu o etapă înaintea finalului de campionat, Steaua are deja 36 de goluri primite. Roş-albaştrii n-au mai luat atîtea goluri de acum 10 ani! La finele ediţiei 1999-2000, trupa din Ghencea a încasat 56 de goluri.

- A luat un singur punct din patru meciuri disputate contra marilor rivale Dinamo şi Rapid, o contraperformanţă fără precedent în istoria clubului! Egalul cu Rapid din Ghencea, 1-1, a fost singurul joc din care Steaua a scăpat fără să piardă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.