International   •   Campionate   •   BERLUSCONI A DECIS

Galli e noul antrenor al Milanului

Articol de Daniel Scorpie   —  marți, 18 mai 2010

Filippo Galli este cel ales pe preşedintele clubului "rossonero" pentru a-i succeda lui Leonardo. Silvio Berlusconi a anunţat pe sponsorii lui Milan în reuniunea organizată chiar în vila sa de lîngă Monza numele tehnicianului pentru sezonul viitor. Galli a antrenat pînă anul trecut echipa de tineret, iar în ultima stagiune a fost şeful Centrului de copii şi juniori.

 

Mutarea premierului italian a fost urmată de alte veşti proaste pentru fani. "Nu voi face cheltuieli mari la vară. O să păstrăm toţi campionii din lot şi o să promovăm patru-cinci jucători de la Primavera", a spus Berlusconi, referindu-se la Albertazzi, Strasser, Verdi şi Oduamadi. "O nebunie aş fi în stare să fac doar dacă Cristiano Ronaldo ar fi de vînzare", a aruncat pastila premierul. Care a ţinut să-l mai tragă o dată de urechi pe Leonardo: "E un căpos şi n-a vrut să ţină cont de sfaturile mele. Are însă Milan în sînge şi a oferit un fotbal foarte frumos".

 


Galli, care împlineşte chiar astăzi 47 de ani, a fost şi secundul lui Leonardo, evoluînd ca jucător la Milan 13 sezoane, din 1983 pînă în noiembrie 1996, cînd a fost vîndut la Reggina. Fostul fundaş central s-a retras la 41 de ani la Pro Sesto şi dupa doi ani s-a întors la Milan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.