GSP special   •   Diverse   •   INFO

Ce urmează în sport

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 20 mai 2010

JUNIORI FRF. Reduceri salariale

La finalul acestei săptămîni, FRF le va reduce salariile tehnicienilor de la loturile de juniori. "Am investit în sectorul juvenil 3,5 milioane de euro în ultimii cinci ani fără nici un rezultat" a spus Mircea Sandu (foto). Mai mult, unii antrenori de la loturile de juniori vor fi demişi, iar posturile lor vor fi scoase la concurs, iar antrenorii zonali vor fi schimbaţi.



UNDE SE JOACĂ. Se decide Euro 2016!

Săptămîna viitoare, la Geneva, membrii Comitetului Executiv al UEFA vor decide ţara ce va găzdui Turneul Final al Campionatului European din 2016! Trei ţări şi-au depus candidatura, Franţa, Turcia şi Italia. Specialiştii susţin că bătălia se dă între Franţa şi Turcia, ambele fiind creditate cu şanse egale pentru organizarea evenimetului de peste şase ani.



FINANŢATOR SURPRIZĂ. Preia Mutu pe FC Argeş?

În cîteva zile, Andrei Penescu, fiul lui Cornel Penescu, ar putea anunţa oficial retragerea familiei lui de la conducerea lui FC Argeş. Surse apropiate grupării din Trivale susţin că primul pe lista celor care ar putea prelua clubul este Adrian Mutu (foto), care a debutat aici în Liga I. Acesta a mai vrut să finanţeze echipa şi în 2005, dar pe fir a intrat atunci Cornel Penescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.