Renzo Rossi, colaboratorul lui Cristiano Bergodi în România, a declarat că rămâne de văzut dacă tehnicianul italian va prelua funcţia de antrenor principal al echipei Dinamo deoarece acesta mai are şi alte oferte.
"Eu nu ştiam că Bergodi e în ţară să negocieze cu Dinamo, chiar nu ştiam. Pe mine m-a sunat el după întâlnire şi mi-a zis că a negociat cu Dinamo. Din ce mi-a spus, a fost doar o primă întâlnire, o discuţie doar. Nu s-a stabilit nimic, nu s-a semnat nimic. Rămâne de văzut dacă Bergodi va semna pentru că el mai are şi alte oferte. Probabil că se vor mai întâlni", a spus Rossi.
Fostul director sportiv al FC Rapid a ţinut să menţioneze că venirea lui Cristiano Bergodi în România în 2005 i se datorează. "Poate domnul Gino Iorgulescu ştie mai multe despre negocierea asta cu Dinamo. Oricum, eu vreau să precizez că nu domnul Iorgulescu l-a adus pe Bergodi în România, ci eu. Nu vreau să mă laud cu asta, dar ar fi corect să se ştie cum au stat lucrurile atunci când el a preluat conducerea tehnică la FC Naţional", a adăugat fostul oficial rapidist.
Colaborator al lui Bergodi la echipele antrenate de acesta în România, FC Naţional, CFR Cluj, Rapid, Poli Iaşi şi Steaua, Renzo Rossi nu este hotărât să îl urmeze pe tehnicianul italian şi la Dinamo. "Dacă se duce Cristiano la Dinamo nu înseamnă automat că mă duc şi eu. Să vedem mai întâi dacă se concretizează discuţiile lui cu Dinamo şi mai vedem. Eu mai am şi alte proiecte în România şi nu ştiu acum ce voi face", a explicat Rossi pentru Mediafax.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}