Dinamoviştii l-au contactat pe mijlocaşul lui FC Argeş, liber de contract, şi i-au propus să revină în Ştefan cel Mare.
Iulian Tameş ar putea reveni la Dinamo în această vară, el urmînd să devină liber de contract la începutul lunii iunie. Mijlocaşul de 31 de ani a plecat din Ştefan cel Mare la FC Argeş în 2007 şi a fost dorit înapoi şi în iarnă, însă cele două cluburi nu s-au înţeles atunci asupra sumei de transfer.
Acum, oficialii "cîinilor" l-au contactat pe Tameş, căruia i-au propus un contract pe două sezoane. "E un jucător ce ne-ar fi util la mijlocul terenului, plus că e băiat cuminte, care nu face probleme", zic şefii. În Ştefan cel Mare i se oferă un salariu de maximum 7.000 de euro lunar, iar Iulian mai aşteaptă, el avînd oferte de la formaţii de top din ţară, dar şi din Rusia şi Grecia.
Gino sau Prunea?
Funcţia de preşedinte executiv, deţinută acum de Borcea, va dispărea din organigramă. Va rămîne doar cea de director executiv, pe care în prezent o are Petre Buduru, dar pe care se bat Gino Iorgulescu şi Florin Prunea. "Gino ar fi un conducător bun, are experienţă, relaţii, dar e greu de crezut că va accepta să răspundă la trei telefoane pe zi. Borcea, Badea şi fraţii Becali au idei diferite, pe care el va trebui să le asculte înainte de a pune ceva în practică", spune o sursă din cadrul clubului.
"Vin doar dacă există răbdare"
Fostul preşedinte al CS Dinamo, Marcel Popescu, a purtat şi el discuţii cu şefii pentru funcţia de director executiv. "Am vorbit cu conducătorii, dar eu vreau o strategie pe termen lung. Cînd te repezi să faci lucrurile peste noapte, nu iese bine. Din ce văd eu, se doreşte ceva rapid. La CS, de exemplu, nu am acceptat ca ministerul să se bage peste mine, chiar dacă mi se mai dădeau picioare pe sub masă. Dacă mă lasă să încep un proiect sănătos, pe termen lung, vin!", a spus Popescu.
Dinamo Kiev după Andrei Cristea
Golgeterul Ligii I, Andrei Cristea, e la mare căutare printre echipele din Europa. Pe lîngă formaţii din Italia şi Germania, atacantul de 26 de ani a intrat în vederile lui Dinamo Kiev. Dinamoviştii le-au transmis reprezentanţilor vicecampioanei Ucrainei că preţul lui Cristea este de 2 milioane de euro, plus TVA.
- Gabriel Tamaş, transferat definitiv în această săptămînă de WBA, nou-promovată în Premier League, i-a vizitat pe "cîini" şi s-a antrenat alături de aceştia la şedinţa de pregătire de după-amiază.
- Vlăduţ Munteanu şi Adrian Mihalcea au făcut o şedinţă de recuperare ieri în Ştefan cel Mare. "Hai, luaţi-l şi pe Tamaş, şi mîine să veniţi cu buletinele la aeroport. Vă bag cu Vasluiul, că şi aşa n-am cu cine să joc!", s-a amuzat Ţălnar.
- Ousmane N'Doye: "Dacă Rapidul îşi ia punctele de la TAS, nu mai înţeleg nimic din campionatul românesc. Voi merge şi eu la Vaslui, chiar dacă nu joc, să-i susţin pe băieţi".
Fotbal • Liga 1 • FC VASLUI - DINAMO, MÎINE, 16:30, Antena 1 şi GSP.RO
Tameş se întoarce la Dinamo
Iulian Tames, Tames, FC Arges
Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu — vineri, 21 mai 2010
{{text}}