Primarul caută urgent sponsori, altfel FC Argeş nu se prezintă la meciul de la Arad. Andrei Penescu a anunţat că de azi nu mai plătesc nimic la clubul piteştean.
Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc a discutat cu Andrei Penescu despre preluarea clubului FC Argeş de Primărie. „Aşteptăm din partea domnului Penescu o scrisoare oficială de renunţare la FC Argeş. Mîine dimineaţă trebuie să plătim suma de 24 de milioane pentru baremurile de arbitraj neplătite pînă acum, altfel echipa nu va fi programată pentru meciul cu UTA. După care trebuie să găsim suma de 70 de milioane pentru deplasare la Arad. Primăria nu are bani lichizi pentru astfel de cheltuieli, aşa că trebuie să găsim repede unul sau mai mulţi sponsori”, a spus Pendiuc.
„Să vedem cine doreşte să cumpere acţiunile clubului”
După ce primi scrisoarea oficială de renunţare la echipă a familiei Penescu, primarul va căuta investitori care vor să preia clubul FC Argeş cumpărînd acţiunile deţinute de Cornel Penescu. „Deocamdată nu ştiu cît costă acţiunile. Vrem să recuperăm banii investiţi în anii în care am investit la FC Argeş. Să vedem cine va dori să cumpere acţiunile noastre”, a spus Andrei Penescu.
{{text}}