Oradea a primit titlul
Polo. CSM Frigo Conti Oradea a primit ieri tricourile şi medaliile de campioană, fiind al patrulea an consecutiv în care ardelenii cîştigă Superliga. În ultimul turneu, Oradea a trecut cu 9-4 de Steaua, cu 19-4 de Rapid şi cu 7-5 de Dinamo, echipa care a terminat pe doi, la zece puncte distanţă de CSM. Oficialii FR Polo programaseră iniţial şase turnee finale, dar au renunţat la ultimele două după ce Oradea a cîştigat matematic titlul!
Tineretul nu merge la CM
Handbal. Naţionala de tineret a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial care are loc în acest an în Coreea de Sud. În grupa a treia de calificare, disputată la Drobeta Turnu Severin, echipa antrenată de Mariana Tîrcă a învins Islanda cu 31-28, dar a pierdut cu Croaţia, 23-29, şi în faţa Franţei, 22-29. Franţa şi Croaţia s-au calificat la Mondiale.
3-0 cu Slovacia la Mondiale
Tenis de Masă. Echipa feminină a României a debutat cu o victorie la Campionatele Mondiale pe echipe, care se dispută la Moscova. Facînd parte din grupa D, alături de Japonia, Taipeiul Chinezesc, Belarus, Rusia şi Slovacia, "tricolorele" au trecut în primul meci cu 3-0 de Slovacia. Eliza Samara a învins-o cu 3-0 pe Sona Hudecova, Daniela Dodean a dispus tot cu 3-0 de Barbora Balazova, iar Bernadette Szocs a avut nevoie de minimum de seturi pentru a o depăşi pe Lucia Truksova.
Reşiţa în Cupa Cupelor
Handbal. După ce UCM Reşiţa a cîştigat sîmbătă Cupa României, învingînd pe HCM Constanţa cu 30-29 după executarea loviturilor de la 7 metri, formaţia caraş-severineană şi-a asigurat participarea în Cupa Cupelor în sezonul viitor al cupelor europene. HCM Constanţa va bifa încă un sezon în Liga Campionilor, Pandurii Tg. Jiu va participa în Cupa EHF, iar Ştiinţa Bacău şi Steaua vor lua startul în Challenge Cup.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}