Antrenorul portughez, care şi-a anunţat plecarea de la Inter după cucerirea Ligii, va primi stagional 10 milioane de euro.
Singurul regret care a umbrit triumful Interului l-a produs, paradoxal, Jose Mourinho. După finală, portughezul a confirmat oficial că urmează să părăsească echipa milaneză pentru a rămîne acolo unde a cucerit Liga, în "Bernabeu". Deşi el nu a spus acest lucru explicit, presa madrilenă nu mai are nici o îndoială. "Marca" şi "As" au indicat că totul este aranjat. Antrenorul de 47 de ani va parafa contractul pe 4 sezoane cu Real mîine sau poimîine, cu un salariu stagional de 10 milioane de euro. La Inter primea 12 milioane, dar diferenţa va fi compensată de bonusuri mai mari la cîştigarea trofeelor.
Dacă nu va interveni nimic, prezentarea oficială va avea loc vineri. După aceea, Mourinho se va pune deja pe treabă. El şi-a făcut lecţiile. A fixat locul unde formaţia "blanco" va efectua pregătirea de vară, ştie precis ce jucători vrea să cumpere şi să vîndă, are stabilit programul de reunire pe fiecare elev, eşalonat deoarece o parte a acestora vor fi la Mondial.
108 meciuri a stat Mourinho în doi ani pe banca Interului: 67 victorii, 26 remize, 15 eşecuri
International • Campionate • INTER MILANO - BAYERN MUNCHEN 2-0
Mourinho va semna pe 4 ani cu Real Madrid
Jose Mourinho, Mourinho, Inter
Articol de Constantin Popescu — luni, 24 mai 2010
{{text}}