Florentin Petre a cîştigat prima cursă în noua lui carieră din motorsport. Fotbalistul a fost cel mai rapid într-o etapă din campionatul naţional de circuit al Bulgariei
Florentin Petre a obţinut primul succes în calitate de pilot de cursă. Jucătorul lui TSKA Sofia a terminat pe primul loc cursa desfăşurată pe pista Haskova care a contat pentru etapa a doua a campionatului naţional de circuit al Bulgariei. La volanul unui Renault Clio Super 1.600, Petre a fost cel mai rapid din cei peste 40 de concurenţi. La finalul celor 12 tururi de pistă, românul s-a clasat pe primul loc la clasa A6, la o diferenţă de 30 de secunde faţă de următorul clasat, chiar campionul en-titre al Bulgariei la această categorie.
"Este prima mea cursă oficială cu această maşină. Uite că pot să fac performanţă şi ca pilot. Sînt foarte fericit, iar prietena mea este foarte mîndră de mine. Am destui fani, aici, în Bulgaria", a declarat Petre. Jucătorul român a povestit că prietena sa Margo, care este din Bulgaria, îl însoţeşte peste tot.
Maşina a cumpărat-o anul trecut de la un prieten bulgar, iar de service-ul ei se ocupă Colina Motors, o companie motorsport românească. De fiecare dată cînd se întoarce în ţară, Petre vine cu maşina de curse. "Ajung repede cu ea la Bucureşti. Mă ştiu toţi poliţiştii din ţara vecină. Mă pîndesc cu aparatul radar, dar mă descurc. Un tricou, o şapcă, o minge şi am plecat".
Fostul internaţional român spune că a avut aceeaşi senzaţie la finalul cursei din Bulgaria precum cea din urmă cu cîţiva ani cînd a reuşit un gol cu capul în Azerbaidjan, într-un joc extrem de important de calificare al echipei naţionale.
Următoarea cursă la care va participa Florentin Petre va fi tot în Bulgaria, la Dracova, în perioada 5-6 iunie. "După aceasta, vreau să vin în România pentru a participa la o etapă din Campionatul de Viteză în Coastă. Să mă vadă şi românii mei!".
Maşina lui Petre
Renaul Clio Super 1.600
Motor 1.598 cmc, 16V
Putere maximă 250 CP
Transmisie cutie secvenţială Sadev 6 viteze
Ampatament 2.495 mm
Ecartament 1.783 mm
Capacitate rezervor 60 litri
Greutate 1.000 kg
70.000 de euro este valoarea aproximativă a unui Renault Clio Super 1.600
Sporturi • Auto • REUŞITĂ
E şi pilot » Florentin Petre, la prima cursă de motorsport cîştigată
Florentin Petre, Petre, TSKA Sofia
Articol de Valentin Damian — marţi, 25 mai 2010
{{text}}