Fotbal   •   Liga 1   •   CFRMANIA.RO

Traore a devenit prioritar pentru Napoli

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 25 mai 2010

Ivorianul Lacina Traore (20 ani, 1,98 metri) a devenit din nou o prioritate pentru Napoli. După ce şi-a reînnoit recent contracul cu Napoli pînă în 2013, tehncianul Walter Mazzarri i-a transmis preşedintelui De Larentiis că şi-l doreşte pe ivorianul Traore.



Negociază în Moldova

Cota de piaţă a ivorianului, care se află în pregătiri cu naţionala "elefanţilor" pentru CM 2010, este estimată la arpoximativ 4 milioane de euro, o sumă considerată prohibitivă de către Napoli.

Cu toate acestea, presa din peninsulă a scris faptul că Riccardo Bigon, directorul sportiv al "azzurilor" a fost însărcinat să demareze discuţiile cu CFR Cluj.

Negocierile ar putea avea loc chiar la Iaşi, unde CFR Cluj va disputa finala Cupei României cu FC Vaslui. În afară de Traore, pe lista napoletanilor se mai află pe postul de atacant nume importante precum, Luca Toni (AS Roma), Alessandro Matri (Cagliari) şi Maxi Lopez (Catania).



De Zerbi pentru Traore

În această tranzacţie va fi inclus şi atacantul Roberto de Zerbi (31 de ani), care se află în proprietatea lui Napoli. Italienii speră să obţină o sumă mai mică pentru transferul lui Traore, fiind dispuşi chiar să-l cedeze pe De Zerbi pentru 500.000 de euro.

De altfel, conducerea napoletanilor a anunţat deja că italianul nu intră în vederile lui Mazzarri pentru noul sezon. Atacantul de 31 de ani i-a convins pe clujeni în cele 3 partide disputate pînă acum.


Mai mult, Mandorlini a condiţionat continuarea pe banca clujenilor cu păstrarea celor 3 jucători italieni: Piccolo, De Zerbi şi Bottone. Ivorianul Traore mai este dorit şi de Arsenal, Galatasaray, Udinese sau Hamburg.



25 de partide a jucat Traore pentru CFR în acest sezon, fiind titular în 18 jocuri, iar în 7 meciuri a intrat pe parcurs

6 goluri a marcat ivorianul în campionat, reuşind şi 2 pase de gol

1,3 milioane de euro i-a oferit Galatasaray pentru un contract pe 3 ani

80.000 de euro este salariul stagional al lui Traore la CFR Cluj



"Negociem, dar nu vrem schimburi"

Preşedintele Iuliu Mureşan a declarat că este dispus să discute despre transferul lui Traore, însă nu doreşte să-l includă pe De Zerbi ca şi "monedă" de schimb. "Pînă acum n-am primit nimic oficial pentru Traore.

Un lucru este clar, nu sîntem dispuşi să facem schimburi, dacă vă referiţi la Roberto De Zerbi. Ni-l dorim pe De Zerbi, şi el vrea să rămînă la noi. Urmează să vedem dacă îl şi putem păstra", a explicat "Murinio". (Marius Tuhuţ)



Stăncioiu doar în tribună

Portarul Eduard Stăncioiu nu s-a antrenat zilele trecute, acesta acuzînd dureri în zona lombară. Stăncioiu a fost menajat şi pentru ultima partidă din campionat de la Piatra Neamţ (4-2), el nefiind refăcut nici pentru finala Cupei, dar va fi prezent însă în tribunele arenei din Iaşi.

În aceste condiţii, Mandorlini se va baza pe Nuno Claro şi Peskovici. Altfel, Cristi Bud va fi apt pentru finala Cupei. "A fost o contră la antrenamentul de duminică, însă Cristi va fi recuperat pînă la finală", a spus preşedintele Mureşan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.