Fotbal pe plaja

Floarea din nisip » Reprezentativa de fotbal pe plajă a României debutează astăzi în Euroligă

Articol de Ionuţ Coman  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Avem totuşi o performanţă la nivel de echipe naţionale


Dominat de eşecuri pe bandă în calificările la marile competiţii, fotbalul românesc la nivel de "naţională" a bifat un singur succes. Înfiinţată în urmă cu doar 4 ani, reprezentativa României de fotbal pe plajă a promovat, surprinzător, în prima grupă valorică a Euroligii. Performanţa a fost semnalată şi în ultima şedinţă de bilanţ a Comitetul Executiv al FRF, care a decis să sprijine mai consistent această echipă. Astăzi, "tricolorii" vor debuta în elita continentală în turneul de la Moscova, primul din cadrul Euroligii.

Patru ani de anonimat
Fotbalul pe plajă a apărut în mod organizat în România în 2006, la malul mării, în staţiunea Mamaia. "Naţionala" a debutat în competiţii un an mai tîrziu, împotriva Turciei, lovitura de începere a jocului fiind dată de Gheorghe Hagi. Departe de ochii lumii, "tricolorii" şi-au început ascensiunea şi în 2009, împotriva calculelor hîrtiei, s-au calificat între primele 8 echipe ale continentului. "La început, am făcut totul din banii noştri. De cînd am obţinut rezultate, a venit şi FRF lîngă noi şi ne-a mai ajutat cu transportul. Promovarea în Euroligă a schimbat situaţia. Avem prime de joc şi de obiectiv, diurne, cazare, echipament" a explicat Viorel Farcaş, jucător şi manager al "naţionalei".


120.000 de euro a fost bugetul "naţionalei" de fotbal pe plajă în 2009. Cel mai bine plătit jucător din Europa, spaniolul Amarelle, are un contract de 200.000 de euro


Obiectiv: rămînerea în Euroligă
"Tricolorii" vor avea 100 de euro primă de victorie şi cîte 1.500 de euro dacă se vor menţine în Euroligă. Alţi 1.500 de euro ar urma pentru o calificare la Campionatul Mondial. "Tragem tare să evităm barajul de retrogradare. Cred că ne vom lupta cu Polonia şi cu Elveţia", a explicat Raj Cărăuleanu, mijlocaşul "naţionalei".


"Pe nisip e mai greu ca pe gazon, dar în fotbalul pe plajă am avut performanţe neaşteptate. Sperăm să rezistăm în Euroligă"
Marian Măciucă, atacant România


Un sistem complicat
Din Euroligă fac parte 8 "naţionale": Spania, Italia, Franţa, Portugalia, Rusia, Polonia, Elveţia şi România. Un sezon cuprinde 4 turnee, fiecare echipă fiind obligată să participe la minimum două. În urma rezultatelor se face un clasament general. Primele cinci plus Portugalia (tară organizatoare) se vor califica la turneul final din august. Ultima clasată ar urma să joace barajul de retrogradare cu alte cinci formaţii din grupa a doua valorică.

Patru titulari absenţi
Din lotul deplasat la Moscova vor lipsi patru jucători de bază. Ionel Posteucă, Ionuţ Florea şi Iulian Răvoiu (toţi de la Viitorul Constanţa) sînt împlicaţi în lupta pentru promovarea în liga secundă a echipei lui Gheorghe Hagi. Al patrulea absent este Cătălin Rizan (CFR Craiova) cărui echipă luptă tot pentru promovare, din liga a IV-a.


Lotul României
Iulian Verbina, Bogdan Pintilie - portari. Marian Posteucă, Marian Măciucă, Gabriel Dobre, Liiviu Croitoru, Raj Cărăuleanu, Alin Bugălă, Viorel Farcaş, Lucian Chirilă - jucători de cîmp. Antrenor Nelu Stancea.


Meciuri la turneul de la Moscova:
Azi, 18.30: România - Rusia
Mîine: 8.30: România - Polonia
Duminică, ora 10.00: România - Italia
Partidele pot fi urmărite în direct pe Eurosport 2

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.