Fotbal   •   Nationala   •   INDECIS

Dinu Gheorghe, între Braşov, Rapid şi Steaua: "Nu am luat nici o decizie"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 27 mai 2010

Preşedintele lui FC Braşov, Dinu Gheorghe, spune că nu a luat încă o decizie în privinţa viitorului său. Oficialul formaţiei de sub Tîmpa recunoaşte că oferta lui George Copos de a veni în Grant e foarte tentantă, dar admite că urmează să mai aibă o întîlnire cu Gigi Becali, patronul Stelei, dar şi cu finanţatorul lui FC Braşov.

"Nu ştiu încă ce voi face, nu am luat nici o decizie. E tentantă oferta lui George Copos, sper să mai discut şi la Braşov, dacă plec vreau să plec convins că nu se putea face mai mult.



Probabil şi Andone, şi George au mers la două capete. Ei trebuiau să-şi regleze problemele cu mult timp înainte.



Discut şi cu Gigi Becali, chiar l-am tot amînat, trebuie să mă văd cu el zilele astea, rămîne de văzut ce voi face.

Sînt 4 antrenori cu care aş putea lucra. Nu e şi Sabău pe listă, e un antrenor care nu a mai lucrat în România. Cred că dacă Piţurcă vine la Steaua nu are nevoie de mine. Mi-a spus Copos cam pe ce bani se poate conta pentru anul viitor, eu zic că suma e suficientă", a spus Dinu Gheorghe la "Contraatac", de la GSP TV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.