Otomanii sar la gîtul lui Platini, nemulţumiţi că au pierdut duelul cu Franţa în privinţa organizării Campionatului European din 2016.
Jurnaliştii turci sînt convinşi că decizia a fost luată pe considerente politice: "Cei din Comitetul Executiv al UEFA pus eşecul nostru pe seama problemelor cu transportul şi a infrastructurii. Dar Ucraina, care organizează Euro 2012, nu se află nicidecum într-o situaţie mai bună".
Momentul care i-a enervat la culme pe turci l-a avut în prim plan chiar pe Michel Platini. În momentul sosirii lui Nicolas Sarkozy la conferinţa care a avut loc la Geneva, preşedintele UEFA s-a ridicat de pe scaun şi l-a prezentat pe acesta membrilor Comitetului Executiv.
În schimb, cînd a venit preşedintele Turciei, Platini nu s-a deranjat să se dezlipească de scaun. Turcii au luat-o ca pe o ofensă şi spun că nu vor uita prea curînd incidentul.
Lupta pentru organizarea Euro 2016 a fost extrem de strînsă. Franţa a obţinut 7 voturi, în timp ce Turcia a strîns cu unul mai puţin.
Turcia se află la a treia candidatură, respectiv al treilea refuz din partea UEFA. Franţa a mai organizat în două rînduri Campionatul European (1960, 1984).
{{text}}