International   •   CM 2010   •   SPANIA

Marchena a bătut recordul de partide consecutive fără eşec deţinut de Garrincha

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 30 mai 2010

Partida de verificare pe care Spania a cîştigat-o în faţa Arabiei Saudite, 3-2 în stagiul din Austria, i-a permis lui Carlos Marchena să depăşească un record vechi de 44 de ani!

 

Fundaşul iberic a ajuns la 50 de meciuri consecutive în "naţională" fără înfrîngere şi a bătut, astfel, vechiul reper stabilit de Garrincha. Cu 50 de selecţii între 1955 şi 1966, perioadă în care a cucerit două titluri mondiale (1958, 1962), brazilianul a suferit unicul insucces la CM '66 din Anglia, 1-3 cu Ungaria, exact la ultima sa apariţie în Selecao.

Marchena a debutat pentru Spania în 2002, la 1-1 cu Ungaria. Apărătorul Valenciei nu a ratat decît o partidă de 56 disputate, 0-1 contra Greciei, la Zaragoza.


Pe locul 3 în top se află francezul Zinedine Zidane, cu 39 de meciuri la rînd fără eşec.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.