Fotbal   •   Liga 1   •   CAPITALA CONTRAATACĂ

Granzii din Bucureşti se reorganizează din temelii pentru a pune din nou mîna pe trofee » Atacul Capitalei!

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu   —  marţi, 01 iunie 2010

După 3 ani consecutivi în care au fost dominate de Provincie, Dinamo, Steaua şi Rapid anunţă investiţii şi nume mari pentru a readuce titlul în Bucureşti





Iunie 2007 e data ultimului triumf al unei echipe din Bucureşti în Liga I. În iunie 2010 cele 3 mari echipe, Steaua, Dinamo şi Rapid, sîngerează după încă un sezon ratat în care n-au reuşit nimic. Tocmai de aceea, în Ghencea, în Ştefan cel Mare şi în Giuleşti se pregătesc schimbări majore şi se pun la punct nume şi bugete mari pentru a cîştiga duelul cu Provincia. Cele mai tari autogoluri din ultimele sezoane ale Ligii I (video)





Ce pregăteşte Steaua



1. Toată miza pe Piţurcă

Numele de care Gigi Becali, clubul şi suporterii îşi leagă toate speranţele e cel al fostului selecţioner. Dacă va accepta, Piţurcă va decide totul în Ghencea, de la preşedinte la masor, de la jucători vînduţi la fotbalişti achiziţionaţi.



2. Minimum 5 milioane în transferuri

Poate şi mai importantă decît venirea lui Piţurcă e promisiunea pe care Becali le-a făcut-o oamenilor din club în privinţa campaniei de achiziţii. Patronul susţine că e gata să pună la bătaie 5 milioane de euro pentru transferuri! "Vor veni 6-7 jucători, dar jucători, nu ce tot am adus pînă acum!"





Ce pregăteşte Dinamo



1. Andone manager general

Clubul care s-a mişcat cel mai repede în privinţa antrenorului. Andone, cel mai titrat tehnician pe care Dinamo l-a avut în ultimii 25 de ani, a acceptat să preia echipa şi va avea puteri depline, de la prima pînă la ultima echipă de juniori.



2. Vor veni 5 superjucători

Dinamo a fost prima care a mutat decisiv şi pe piaţa transferurilor. A semnat cu brazilianul Helder, iar pe lista lui Borcea sînt şi alte nume sonore: Răduţ, J.P. Andrade, Doman, Cardoso, Cătălin Munteanu, Eric, Vasilache.





Ce pregăteşte Rapid





1. "Vamă" preşedinte, "Şumi" antrenor

În Giuleşti e gata întreaga echipă care va conduce echipa. Dinu Gheorghe, ofertat şi de celelalte rivale din Bucureşti, a ales Rapid, urmînd să lucreze cu un rapidist get-beget: Marius Şumudică.



2. Transferuri fără precedent

Şi Rapid pregăteşte mari lovituri în campania de achiziţii, ţintele cele mai îndrăzneţe fiind Dănuţ Coman, Roman, Sburlea, Rui Duarte, Ezequias, Abrudan.





Toate apelează la istorie

Numitorul comun în deciziile importante pe care cele 3 mari din Bucureşti le au în vedere pentru a se revigora e faptul că îşi aduc în club oameni din istoria clubului. Piţurcă e fost mare fotbalist, dar şi fost antrenor, Andone a făcut istorie la Dinamo şi ca fotbalist, şi ca tehnician, în timp ce Dinu Gheorghe are cel mai bun palmares drept conducător în Giuleşti, iar Marius Şumudică e considerat rapidist 110 la sută.





Cum s-au împărţit trofeele în ultimii 3 ani



Sezonul        Titlul    Cupa României    Supercupa

2009-2010    CFR    CFR    -

2008-2009    Urziceni    CFR    CFR

2007-2008    CFR    CFR    -





Titlurile s-au pierdut în defensivă

Cele 3 mari din Bucureşti au aflat şi principalul motiv pentru care au pierdut toate trofeele în ultimele trei sezoane. Deşi au stat bine în ofensivă, marcînd goluri multe şi devansîndu-le chiar pe Urziceni şi pe CFR, în defensivă au fost surclasate de cele două campioane. Urziceni şi CFR au primit doar 69 de goluri în ultimele 3 campionate, cu 13 mai puţin decît Steaua şi cu nu mai puţin de 30 de goluri decît Dinamo şi Rapid. (Florin Dincă)





Granzii, primii la goluri marcate...



Echipa    Sezoanele 2007-2010

1. Timişoara    169

2. Dinamo    159

3. Rapid    147

4. Urziceni    144

5. Steaua    142

6. CFR        138





...şi ultimii la goluri încasate



Echipa    Sezoanele 2007-2010

1-2. Urziceni    69

CFR        69

3. Steaua    82

4. Vaslui    99

5.Dinamo    101

6. Rapid    102





Vor să aducă superfundaşi

Galamaz, Rui Duarte, J.P. Andrade sînt principalele ţinte ale celor 3 echipe pentru a-şi întări defensiva, compartimentul care a decis titlurile în ultimele 3 sezoane. Căpitanul Urziceniului e dorit de Steaua, în vreme ce portughezul Braşovului e ca şi transferat în Giuleşti. Dinamo, după ce l-a achiziţionat deja pe Helder, are gînduri mari şi pentru centrul defensivei, fostul rapidist J. P. Andrade, unul dintre cei mai buni fotbalişti străini care au venit să joace în Liga I. Rapid îi mai vrea şi pe Abrudan şi Ezequias, primul fiind şi pe lista Stelei, alături de puştiul Găman, de la Craiova.





44 de titluri au cucerit împreună cele 3 mari echipe din Bucureşti: Steaua (23), Dinamo (18) şi Rapid (3)



80 la sută din campionatele de după 1989 au fost cîştigate de granzii din Bucureşti: Steaua (9), Dinamo (5), Rapid (2) şi doar 4 de echipele din provincie: Craiova (1), CFR (2), Urziceni (1)





6 ani au trecut de cînd campionatul din România a fost cîştigat de o echipă care nu a avut cea mai bună apărare din campionat: Dinamo, în sezonul 2003-2004, a primit 30 de goluri, cu 10 mai mult ca Steaua, ocupanta locului 2





CUM SE APĂRĂ PROVINCIA



CFR: buget de transferuri de 8 milioane

Campioana en titre a anunţat deja că are gînduri mari pentru campania de achiziţii. "Vom aloca nu mai puţin de 8 milioane de euro pentru transferuri", a declarat patronul Arpad Paszkany. "Vom aduce măcar doi playmakeri pentru că eu cred că asta ne-a lipsit în ultimul campionat, unu-doi jucători foarte tehnici la mijloc", a completat şi preşedintele Iuliu Mureşan.



Vaslui: Hagi sau un nume mare din Europa

Chiar dacă a pierdut şi titlul, şi Cupa României, Adrian Porumboiu va continua să investească masiv şi în această pauză de vară. Ţinta principală este aducerea unui antrenor cu nume mare. Primul pe listă e Gică Hagi, iar dacă nu-l va convinge pe "Rege" să preia echipa, atunci ţine în mînecă un as: un fost mare fotbalist al Europei, devenit între timp antrenor.



Timişoara: Răduţ, Tameş, Liviu Ganea, Eric

Poli e în căutarea primului trofeu cu Marian Iancu patron, după mai bine de 5 ani. Se vor continua transferurile jucătorilor tineri, dar foarte talentaţi, aşa cum s-a făcut în anii trecuţi cu Curtean, Goga, Gigel Bucur, Bourceanu. Pentru această vară în vizor sînt în primul rînd Răduţ, perla lui Internaţional Curtea de Argeş, dar şi Liviu Ganea şi medieşeanul Eric. Tameş, de la FC Argeş, a fost deja acontat.



Urziceni: Miza pe cuplul MM-Levy

Campioana din ediţia 2008-2009 nu are în vedere transferuri mari, însă îşi propune două obiective esenţiale pentru perioada de pauză. Unu: să reuşească să ţină pe loc cuplul Mihai Stoica manager general - Ronny Levy antrenor principal. Doi: să nu vîndă nici un fotbalist de bază din actuala trupă, chiar dacă Galamaz şi Brandan vor să plece.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.